Când Poliţia deranjează şmecherii, se lasă cu scandal

Când Poliţia deranjează şmecherii, se lasă cu scandal
REŞIŢA – În zona centrală a municipiului Reșița, lucrătorii Poliției Locale au surprins, sâmbătă, un tânăr de 27 de ani care a parcat mașina pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități. Polițiștii locali s-au autosesizat și au încercat să stabilească identitatea conducătorului auto, în conformitate cu atribuțiile conferite de normele legale.

„Deși inițial s-a încercat un dialog cu persoana implicată și depistată că a încălcat normele legale, aceasta a devenit violentă verbal, înjurând și scuipând lucrătorii de Poliție Locală care au intervenit, moment în care s-a impus imobilizarea și conducerea acesteia la sediul poliției. Văzând că polițiștii locali nu glumesc, bărbatul a prezentat un document cu ajutorul căruia a putut fi stabilită identitatea sa. În acel moment, polițiștii au încetat operațiunea de imobilizare“, se arată într-un comunicat al Primăriei Reşiţa.

În urma legitimării persoanei depistate că a încălcat normele de parcare, polițiștii locali au constatat că bărbatul este cunoscut organelor de poliție și figurează în evidențele acestora cu mai multe sancțiuni contravenționale acumulate în decursul anilor pentru fapte săvârșite cu intenție, care se referă la parcarea și staționarea autovehiculelor pe spațiul verde, precum și pe aleile de acces din incinta locurilor amenajate ca zone verzi, provocarea ori participarea efectivă la scandal în locuri sau localuri publice și cele mai multe sancțiuni sunt stabilite pentru refuzul persoanei de a se prezenta la invitația organelor de ordine, așa cum este prevăzut la art. 2 pct 24 din Legea 61/1991.

„De asemenea, bărbatul de 27 de ani este cunoscut în oraș ca fiind unul dintre cei care participă la curse ilegale și drifturi. Ca urmare a acestor comportamente reprobabile, atragem atenția tuturor celor care sunt tentați să încalce legea și să sfideze autoritatea celor care sunt plătiți pentru a păstra ordinea și liniștea în oraș că NU vom tolera niciun COMPORTAMENT similar. Toleranță ZERO și față de drifturi pe arterele publice din Reșița!“, susţin reprezentanţii administraţiei municipale.

N.C.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor