În perioada 2007-2008 Ministerul Educației a lansat programul campusurilor școlare, ce prevedea ridicarea de astfel de construcții în mai multe orașe din țară. În Timiș au fost selectate trei locații: Timișoara, Jimbolia și Sânnicolau. Lucrările care au demarat în Jimbolia și Sânnicolau au fost derulate prin primăriile celor două localități. În 2009, lucrările au fost abandonate. În urma lor nu au rămas doar șantiere, ci și datorii.
„La Liceul de Arte Plastice s-a ajuns doar în stadiul de proiect realizat din banii primăriei, Jimbolia și Sânnicolau au avut 300.000 de lei pentru începerea lucrărilor. Atât s-a cerut pentru că a fost clar că mai mult nu se poate cheltui. La Jimbolia s-a mai lucrat în valoare de 50 de milioane de lei, mai sunt 5 de milioane datorii din cauză că constructorul nu s-a oprit cu lucrarea la timp. În 2008 s-au oprit lucrările la Sânnicolau Mare, la Jimbolia s-a mai lucrat un an. Lucrările au fost gestionate de primăriile respective”, a declarat inspectorul școlar adjunct în Timiș, Francisc Halasz.
Conform vechilor proiecte, campusurile erau prevăzute cu clădiri de 10 sau 24 de săli, internat, cantină, locuințe de servici pentru profesori, terenuri de sport, săli de sport și ateliere.
„Este ideea inițială din vremurile îmbelșugate 2007-2008. Că se va merge sau nu în continuare pe acest lucru este o întrebare. Ministerul Educației are în vedere rezolvarea situației celor 162 de campusuri lansate în perioada 2007-2008 care nu au fost finalizate. Probabil se va merge pe un împrumut prin Banca Mondială”, a explicat inspectorul școlar adjunct al ISJ Timiș, Francisc Halasz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!