Campionii Timisoarei au alergat alaturi de studenti

De C. Onaca
Campionii Timisoarei au alergat alaturi de studenti
Rugbiştii de la RCM mvt Universitatea Timişoara au sprijinit promovarea sportului în rândul tinerilor. Campionii au alergat cot la cot cu studenţii pe distanţa de 2,5 kilometri, în cadrul unui eveniment intitulat „Fuga la ștafetă!”.

Asociația Student Sport în parteneriat cu Federația Sportului Școlar și Universitar și Federația Română de Atletism au adus luni, în Timişoara, competiția națională universitară „Fuga la ștafetă!”. Vremea potrivnică a făcut ca doar aproximativ 200 de studenţi, elevi şi sportivi să se prezinte la startul crosului.

Invitaţi de onoare au fost jucătorii echipei de rugby RCM Timişoara. În frunte cu celebrul antrenor Chester Williams, 25 dintre rugbiştii campioanei au alergat pe străzile oraşului făcându-şi practic încălzirea pentru antrenamentul tehnico-tactic de după-amiază.

Campionii nu au venit cu mâinile goale, ei aducând şi trofeul naţional pe care l-au câştigat cu puţin timp în urmă. Ba mai mult, sud-africanul Chester Williams a ţinut să le transmită câteva cuvinte tinerilor alergători şi să îi încurajeze să facă sport.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor