Campanie de epurare în universităţi

Mahmoud Ahmadinejad
Mahmoud Ahmadinejad
Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, le-a solicitat studenţilor să îi îndepărteze din universităţi pe profesorii cu convingeri liberale.

Apelurile actualului lider seamănăi izbitor cu chemările la revoluţie lansate în timpul perioadei aiatolahului Khomeini. Preşedintele iranian le-a transmis tinerilor religioşi din universităţi că trebuie să îşi exprime furia faţă de profesorii liberali şi să ceară îndepărtarea acestora, aşa cum se făcea în anii 80, în timpul revoluţiei islamice.

Atunci profesorii şi studenţii care nu erau islamişti convinşi erau forţaţi să plece din sistemul de învăţământ. Declaraţiile lui Ahmadinejad sunt un nou semnal că autorităţile sunt decise să îşi continue campania de a reduce la tăcere oponenţii moderaţi ai sistemului.

Epurare

Recent, la conducerea universităţii din Teheran a fost numit un aiatolah, iar numeroşi profesori şi cercetători liberali au fost scoşi la pensie. Însă Sadeq Zibakalam, profesor de ştiinţe politice ale universităţii respective, nu crede că în sistemul de învăţământ se va petrece schimbarea dorită de islamişti.

“Nu cred că trebuie să luăm prea în serios aceste declaraţii, aşa nefericite cum sunt ele. Cred că sunt mai degrabă o înşiruire de cuvinte decât acţiuni practice. Nu există planuri clare de eliminarea curentului moderat din şcoli şi universităţi”, spune el. Preşedintele Ahmadinejad a recunoscut că vă fi greu de îndepărtat influenţa seculară din educaţie, care datează de 150 de ani.

Iranul, cunoscut sub numele de Persia, a purtat un război devastator cu britanicii în 1856. După o serie de înfrângeri umilitoare, influenţa occidentală în regiune a crescut puternic. Chiar şi în ziua de azi, numeroşi profesori care predau la Teheran au fost educaţi în vest şi nu împărtăşesc convingerile islamice.

Divergenţe

Diplomaţii occidentali privesc cu precauţie declaraţiile preşedintelui iranian, cunoscut pentru retorica sa furibundă. Ei se tem însă că acesta ar putea fi începutul unei campanii de anvergură a islamiştilor.

Cel mai greu cuvânt de spus în Iran îl au autorităţile religioase, iar aiatolahul Khamenei a exprimat temeri că ţara ar putea trece printr-o “revoluţie de catifea”, anti-islamică, pornită de pe băncile universităţilor. Iranul deţine încă facţiuni moderate puternice, dar de când preşedintele Ahmadinejad a preluat puterea, acum un an, numeroşi oameni politici cu vechime, din guvern şi din corpul diplomatic, au fost schimbaţi. Jurnaliştii independenţi sunt şicanaţi sistematic.

Cele mai puternice divergenţe se simt în centrele urbane importante, pentru că în provincie, forţele religioase întâmpină o rezistenţă minimă din partea populaţiei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !