Campanie de curăţare a Mării Mediterane

Marea Mediterană
Marea Mediterană
Naţiunile Unite au lansat o campanie pentru curăţarea Mării Mediterane. Programul ONU pentru mediu a avertizat că Mediterana e considerată la ora actuală un adevărat “coş de gunoi”.

Potrivit programului ONU pentru mediu, milioane de tone de deşeuri toxice şi menajere sunt deversate în fiecare an în Marea Mediterană. Specialiştii ONU avertizează că vieţuitoarele marine sunt în pericol din cauza acestor deşeuri. Multe mor fiindcă mănâncă pungi de plastic.

Saverio Cevili, şeful operaţiunii, spune că atitudinea publicului faţă de mediu trebuie să se schimbe. “O pungă de plastic va sta în apă 150 de ani, înainte ca soarele şi apa mării să o degradeze, spune el. Filtrul şi hârtia unei ţigări vor rezista cinci ani.”

Specialiştii spun că, deşi Mediterana e în criză, nu e pe moarte. Viaţa marină are însă nevoie de o mână de ajutor. La sfârşitul acestei săptămâni, mii de voluntari din 13 ţări vor curăţa plajele Mediteranei.

Zonele de coastă din sudul Europei, Orientul Apropiat şi nordul Africii care au ieşire la Mediterana găzduiesc anual 170 de milioane de turişti care se adaugă celor 150 de milioane de locuitori permanenţi. Urbanizarea rapidă în zonele costiere, poluarea marină şi deşeurile ameninţă bio-diversitatea Mediteranei.

Recent, Marea Mediterană a fost afectată de un grav dezastru ecologic. Mii de tone de petrol s-au scurs în mare după ce Israelul a bombardat o uzină electrică din Liban.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !