Jumătate din drumul Timișoara – Deva poate fi parcurs deja pe autostradă. Problema este însă la urcarea și coborârea de pe aceasta.Din cauza camioanelor, viteza de deplasare nu este mai mare decât într-un oraș aglomerat.
Din momentul în care cobori de pe autostradă, la Margina, drumul devine unul plin de camioane. Practic, viteza de deplasare prin următoarele localități către Deva este foarte mică. Te poți considera norocos dacă acul vitezometrului ajunge la 50 de kilometri la oră de la Margina până la granița județului Timiș cu Hunedoara. De vină sunt camioanele care nu pot urca cu viteză mare dealul de la Coșava, iar mașinile mici se adună în spatele lor, formându-se cozi imense. Practic, tot drumul de la ieșirea de pe autostradă (respectiv intrarea pe autostradă) devine o imensă coadă, care se mișcă încet.
Soluții nu prea sunt în afară de finalizarea loturilor la autostradă care ar muta tot traficul greu pe șoseaua de mare viteză. Până atunci însă, drumul spre autostradă nu este decât o „mare” așteptare și un parcurs cu mașina în viteza a doua și a treia.
Locuitorii localităților aflate la ieșirea de pe autostradă trebuie să se confrunte cu acest trafic zi de zi. De câteva săptămâni, de când s-a deschis tronsonul de autostradă Traian Vuia – Margina, mașinile nu mai intră în Făget. Acum, și ceilalți locuitori ai localităților care preced intrarea pe autostradă așteaptă să scape de traficul greu…
Citiți principiile noastre de moderare aici!