Call Center pentru clienţii companiei de gaz

Call Center pentru clienţii companiei de gaz
RÂRGU MUREŞ – Timişorenii, precum şi toţi clienţii E.ON Gaz România, au la dispoziţie, la Târgu Mureş, un nou Centru de Relaţii cu Clienţii şi un Call Center. Astfel, compania vrea să eficientizeze relaţiile cu clienţii, prin oferirea de servicii la standarde de calitate ridicate.

„Toate eforturile noastre se îndreaptă spre clienţi şi putem spune că în interiorul companiei E.ON Gaz România am făcut multe în acest sens. Toate schimbările organizatorice întreprinse până acum şi cele care urmează ne permit concentrarea pe cerinţele clienţilor. Mai avem însă multe de făcut pentru a ajunge la acele standarde de calitate a serviciilor pe care ni le dorim cu toţii”,a declarat dr. Achim Saul, directorul general al E.ON Gaz România.

După deschiderea Centrului de Relaţii cu Clienţii din Târgu Mureş, E.ON Gaz România intenţionează să modernizeze toate celelalte 30 de Centre de Relaţii cu Clienţii ale companiei, astfel încât consumatorii să fie serviţi într-un climat cordial care permite o informare rapidă şi eficientă.
Următoarele centre care vor fi inaugurate în curând de către E.ON Gaz România sunt cele de la Sibiu şi Cluj, iar în judeţul Mureş urmează alte trei: la Sighişoara, Luduş şi Iernut.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor