Calificarea boxerilor romani in turul superior al Ligii Europene are loc la Timisoara

Calificarea boxerilor romani in turul superior al Ligii Europene are loc la Timisoara
Echipa de box a României a susţinut duminică o nouă partidă din Liga Europei. Reprezentativa s-a deplasat în deplasare, în Polonia. Selecţionata tricoloră nu a reuşit să obţină decât 5 puncte din cele 14 puse în joc.

Acestea au fost realizate de Flavius Biea, Georgian Popescu, care şi-au câştigat meciurile, şi de Petrişor Gămanu, care a făcut meci egal. Ca urmare a acestor rezultate, singura opţiune a României în meciul cu Slovacia este victoria, dar pentru aceasta sportivii au nevoie de încurajarea timişorenilor.

Pentru ca spectatorii să vină în număr cât mai mare la Sala „Constantin Jude”, organizatorii au pregătit un mega-spectacol de lasere, lumini, fum şi muzică. Sonorizarea va fi asigurată de o companie de specialitate, iar ringul va fi montat în mijlocul sălii şi va fi îmbrăcat în schele metalice pe care vor fi amplasate reflectoare şi lasere. Intrarea sportivilor români va fi un moment special, fiecare sportiv român va fi acompaniat de muzică şi va fi primit cu jocuri de lasere, lumini şi mult fum, pentru a crea o atmosferă incendiară, aşa cum se poate vedea la galele de box profesionist şi la cele de K1.

Gala de Box România vs. Slovacia va avea loc pe 29 octombrie la sala Constantin Jude (fostă Olimpia), iar intrarea este liberă. În plus, miercuri, 27 octombrie, fanii acestui sport pot asista la antrenamentul oficial al lotului naţional de box, condus de Dorel Simion. Acţiunea este programată de la ora 18, în incinta Food Court din Iulius Mall.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor