Calificare pentru poloişti

Polo
Polo
CSM Leonardo a terminat pe locul IV grupa de la Kranj, ajungând în turul I al Euroligii.

Poloiştii de la CSM Leonardo au reuşit o performanţă remarcabilă, reuşind să depăşească turul preliminar al Euroligii, calificându-se pentru turul I al celei mai importante competiţii din poloul european de club.

Elevii antrenorului Cornel Gordan au terminat Grupa A preliminară pe locul IV, asigurându-şi astfel participarea la faza următoare a Euroligii. CSM Leonardo şi-a făcut datoria la Kranj, câştigând ceea ce era de câştigat. Orădenii au învins cu 14-7 pe Tirol Innsbruck şi cu 16-5 pe Fezko Strakonice, pierzând însă partidele cu Systema Brescia, scor 6-23, cu Sabadell, scor 3-10, şi cu Triglav Kranj, scor 4-8.

Dacă Brescia şi Sabadell sunt echipe superioare orădenilor, Triglav Kranj a câştigat în faţa noastră datorită faptului că a jucat în bazinul propriu, cu sprijinul arbitrilor. „Dacă disputam meciul cu Triglav în altă localitate decât la Kranj, victoria ne-ar fi aparţinut nouă. Arbitrii ne-au făcut pur şi simplu varză, raportul eliminărilor fiind sugestiv în acest sens. Noi am avut 13 eliminări, iar gazdele numai trei”, ne-a declarat directorul CS Municipal, Petruţ Drăgan, conducătorul delegaţiei orădene la Kranj.

„Experienţă deosebită”

Petruţ Drăgan a dorit să remarce faptul că turneul a constituit o experienţă deosebită pentru tinerii poloişti orădeni. „Antrenorul Cornel Gordan a folosit întregul lot avut la dispoziţie. De exemplu, în ultimul meci, cu Strakonice, am jucat numai cu juniori în ultimele cinci minute.

Cred că experienţa acumulată de jucătorii tineri constituie pentru noi marele câştig al turneului de la Kranj. Am început turneul mai greu, datorită faptului că am jucat în primele meciuri cu cele mai puternice echipe din grupă. Este bine că jucătorii nu s-au pierdut cu firea şi au reuşit să obţină calificarea”, a conchis directorul CS Municipal.

Tragerea la sorţi a grupelor din primul tur al Euroligii are loc la Malaga.
CASETA TEHNICĂ
CSM Leonardo – Sabadell 3-10 (1-2, 0-3, 1-4, 1-1)
Au marcat pentru CSM Leonardo: R. Georgescu 2, Baidoc 1
Systema Brescia – CSM Leonardo 23-6 (7-1, 5-1, 5-2, 6-2)
Au marcat pentru CSM Leonardo: Baidoc 2, Goina 1, R. Georgescu 1, Tarnoveţchi 1, B. Câmpianu 1
CSM Leonardo – Triglav Kranj 4-8 (1-1, 2-3, 0-1, 1-3)
Au marcat pentru CSM Leonardo: Baidoc 1, Goina 1, Haşaş 1, R. Georgescu 1
Tirol Innsbruck – CSM Leonardo 7-14 (0-5, 3-2, 3-3, 1-4)
Au marcat pentru CSM Leonardo: R. Georgescu 4, Goina 3, Mălai 2, A. Creţu 2, Baidoc 1, Haşaş 1, Tarnoveţchi 1
CSM Leonardo – Fezko Strakonice 16-5 (3-0, 4-2, 7-3, 2-0)
Au marcat pentru CSM Leonardo: R. Georgescu 5, A. Creţu 3, Goina 2, M. Alexandrescu 2, Baidoc 1, Haşaş 1, Nyitrai 1, Mălai 1.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !