Câinii salvamontişti s-au integrat în UE

Reactualizat la:
Câinii salvamontişti s-au integrat în UE
România este prima ţară din Europa de Est care a înfiinţat un detaşament canin specializat în intervenţii în caz de avalanşă. Uniunea Europeană a început pregătirea unor contingente de câini specializaţi în salvarea oamenilor care au fost îngropaţi de vii sub tonele de zăpadă ale unei avalanşe.

Noile unităţi canine vor fi dispuse de-a lungul lanţurilor muntoase de pe bătrânul continent. România este prima ţară din estul Europei care a pus la punct un asemenea detaşament, patrupedele fiind înregimentate în cadrul Jandarmeriei Montane.

Zilele trecute, noul detaşament necuvântător românesc şi-a dovedit capacitatea de intervenţie într-o amplă demonstaţie de forţă desfăşurată în Munţii Bucegi. Am avut prilejul să testăm pe viu calităţile câinilor absolvenţi ai cursurilor UE. Reporterul ziarului “Adevărul” a fost, pentru câteva minute, o victimă prinsă de avalanşă.

Sub zăpadă

Suntem îngropaţi în zăpadă. Aerul e din ce în ce mai puţin în iglu, după ce gura de intrare a fost acoperită. Spaţiul îngust parcă se face tot mai mic, de la o secundă la alta. Statisticile arată că, din 100 de persoane prinse sub masivitatea unei avalanşe, 15% au parte de o moarte instantanee, din cauza strivirii, iar 80% rămân în viaţă cel mult o jumătate de oră.

Din fericire, în cazul nostru, n-a fost decât un exerciţiu, de un minut, pe Valea Azugăi, organizat de Centrul de Formare al Jandarmilor Montani din Sinaia. E unul dintre testele pe care le face, de trei săptămâni încoace, primul contingent românesc de câini specializaţi în căutarea şi salvarea victimelor unei avalanşe.

Zilnic, opt ore de instrucţie

Omul şi câinele. Echipe deja formate, dresor şi animal. Aşa au venit în Sinaia, la acest curs în care patrupedul are rolul principal. Zilnic, timp de opt ore, pregătire. În zăpadă groasă cât un stat de om, pe ninsoare şi ger. Nenumărate exerciţii de căutare. Şi capcane, pentru că patrupedul e lăsat în mijlocul unei “păduri” de “caverne albe”. Şeful noului curs e un instructor al Jandarmeriei Franceze, Jean Paul Ramond, care ne spune că există mai multe etape de acomodare. Până când animalul învaţă fiecare mişcare.

El poate simţi mirosul victimei îngropate sub un strat de până la doi metri de zăpadă. Şi tot el, fără să aştepte ajutoare, învaţă să sape în omăt, să-şi croiască drum spre cel îngropat de viu, astfel încât victima să primească aer, până va ieşi la lumină.

Operaţiune-fulger

Totul a pornit de la un proiect al Uniunii Europene, care şi-a propus ca pe toate crestele înzăpezite ale bătrânului continent, acolo unde riscul de avalanşă e foarte mare, să fie permanent la datorie posturi ale jandarmeriei montane, cu tot cu patrupedele specializate. Echipele trebuie să intervină în cel mult 15 minute după producerea dezastrului, fie cu elicopterul, fie cu vehicule specializate, astfel încât cei prinşi sub tonele de omăt să aibă o şansă în plus de a scăpa cu viaţă. La ora asta, doar ţările pe teritoriul cărora se află Munţii Alpi au deja grupe de câini “alpinişti”.

60 de “soldaţi”

Având în vedere că în ţara noastră sunt 60 de posturi ale jandarmilor montani, de-a lungul arcului carpatic, se preconizează ca fiecare punct să aibă, în viitorul apropiat, cel puţin un ciobănesc german sau un labrador, considerate a fi cele mai bune rase pentru asemenea misiuni. După parcurgerea stagiului de pregătire de patru săptămâni, câinii vor fi trimişi în unităţile lor din judeţele Braşov, Maramureş, Alba şi Caraş-Severin, a spus comandantul centrului din Sinaia, locotenent-colonel Dumitru Chiriţă.

Dan Gheorghe



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !