Momentul a fost pus la cale în cadrul demonstrațiilor organizate cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, la Iulius Mall . Cei prezenți au putut asista la demonstrații de luptă, dar și la exercițiile grupării canine din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara.
Câinii au fost în centrul atenției, iar unul dintre ei a avut parte și de o festivitate destinată exclusiv lui. Este vorba despre rottweilerul Max, jandarm cu acte în regulă, angajat la MAI. Demonstrația de sâmbătă a fost ultima, din postura de jandarm, a lui Max. Și asta pentru că patrupedul se va pensiona în următoarele luni. A ajuns în curtea Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara la vârsta de un an și jumătate, atunci când conductorul său l-a donat Jandarmeriei Române. Acum are aproape nouă ani. Este masiv, însă extrem de agil pentru dimensiunile sale. Te intimidează în momentul în care te fixează cu privirea, însă la finalul antrenamentului se joacă și își privește stăpânul cu o dragoste copilărească.
„Max este un caz fericit care și-a îndeplinit cu brio obligațiile față de Jandarmeria Română, iar în scurt timp, anul acesta, va fi un tânăr pensionar. Max se va duce la conductorul său, care l-a donat mai demult Jandarmeriei Române. Are asigurat un padoc frumos, o boxă frumoasă și cu siguranță va avea o bătrânețe liniștită”, povestește plutonierul adjutant Eugen Bogdan, șeful grupării canine din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara.
Câinele a primit o medalie și a fost aplaudat la scenă deschisă. El și conductorul lui au fost în centrul atenției pe toată durata evenimentului, iar cuplul chinotehnic a fost asaltat de micuții timișoreni pentru fotografii.
Articole pe aceeași temă:
Demonstratii si Ziua Portilor Deschise de Ziua Jandarmeriei Romane, la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!