Ca sa fure in voie, hotii sting lumina la Jebel

De Corina Eva
Reactualizat la:
Iluminatul stradal nu se opreste la Jebel din vina autoritatilor
Iluminatul stradal nu se opreste la Jebel din vina autoritatilor
Jebel este o comună din Timiş care numără aproximativ 4000 de suflete. Anul trecut, autorităţile locale au încercat o măsură de austeritate prin stigerea iluminatul stradal, între orele 24 şi 5 dimineaţa. Au revenit în câteva zile asupra acestei decizii, chiar dacă ar fi economisit lunar peste 100 de milioane. Şi asta pentru că, atunci cand se stinge lumina, hoţii işi fac de cap. Mai mult, aceştia au început să şi saboteze reţeaua de energie electrică.

Ultimul incident a făcut să dispară majoritatea arbuştilor ornamentali plantaţi în Jebel cu numai câteva ore înainte. Scenariul dispariţei, unul deja clasic. S-a stins lumina şi au dispărut, în acest caz…arbuştii. „Curentul se opreste în localitate nu pentru că aşa vrea primarul. Nu se poate pune sub lacăt. E drept că motivele pot fi multiple, ca de exemplu vechimea reţelei. Dar este un serviciu de care nu răspunde primăria, ci Enel. Din punct de vedere al iluminatului stradal, cred ca suntem printre puţinele comune care reuşim să susţinem financiar acest serviciu. De obicei, cei certaţi cu legea au metode prin care provoacă astfel de pene de curent. Acum, desigur, mai sunt şi întreruperile de curent ale celor de la Enel, cauzate de intervenţii, dar de obicei, atunci când se ia curentul, s-ar putea să se întâmple ceva, mai neplăcut. Personal cred că, din păcate, acest fenomen infracţional este unul în creştere şi se datorează în primul rând sărăciei”, ne-a spus primarul Sabin Bociu.

Deloc de neglijat este faptul că la Jebel funcţionează Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă unde sunt internate în prezent aproximativ 50 de persoane condamnate pentru omor şi alte 15 pentru tentativă de omor, din 12 judeţe ale ţării. La nivel naţional există patru astfel de spitale.

Postul de poliţie din Jebel numără trei persoane, care asigură ordinea pe raza comunei, iar un serviciu de noapte în ciuda unei necesităţi evidente, nici nu există. După noile măsuri de reorganizare a Poliţiei Române, care presupun reducerea personalului şi poate chiar dispariţia posturilor locale de poliţie, cu siguranţă, o pană de curent va anunţa ceva rău.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !