Ca sa fii un bun DJ trebuie sa ai o poveste, spune Dudu

De Zoltan Varga
Reactualizat la:
Ca sa fii un bun DJ, trebuie sa ai o poveste, spune Dudu
Ca sa fii un bun DJ, trebuie sa ai o poveste, spune Dudu
Cunoscut drept unul din veteranii scenei drum and bass din România, Dudu este cunoscut amatorilor de muzică electronică atât ca DJ, cât şi ca promoter şi realizatorul emisiunilor de radio care poartă marca anonimTM.

Contactul lui cu muzica a avut loc foarte de demult („hai să nu dezvăluim ani“, spune el!), Dudu făcând parte dintr-o trupă numită Subcontrol. „Am luat lecţii de chitară de la Ilie Stepan, iar de prin 1991 am cântat în Subcontrol. Prima oară am pus muzică în cadrul petrecerilor care se organizau la Liceul Lenau. Provin dintr-o familie în care se asculta muzică mai tot timpul, tatăl meu asculta posturi de radio de genul 202 (Dvesto Dva)“, îşi aminteşte Dudu.

Primele chefuri „mai serioase“ au avut loc în perioada 1995 – 1996 când alături de UFO a pus muzică în fostul depozit de la ILSA. „Mult timp am pus muzică de pe casetofoane şi îmi cumpăram cam tot ce se găsea pe la noi, inclusiv de la fostul magazin Rocka Rolla. Când am trecut pe CD-uri, a fost o chestie revoluţionară. Chefurile acelea erau realizate la început cu boxe împrumutate de te miri unde şi aveam amplificatoare de instrumente uneori“, spune Dudu.

Revenind la zilele noastre, creatorul anonimTM e de părere că un bun DJ este acela care poate să închege o poveste prin setul său. „Cred că în zilele noastre a fi bun DJ nu are nicio treabă cu beatmatching-ul, cred că tehnica contează prea puţin. Cel mai mult contează selecţia, ce reprezintă fiecare piesă pentru tine în parte, cu aia pleci tu acasă ca ascultător, cu o poveste închegată cu cap şi coadă. Am tot respectul pentru DJ-ei ca Limun sau K – Lu care fac un adevărat spectacol din tehnică, e o chestie importantă pentru genul lor, pentru mine mai importantă e povestea“, spune DJ-ul care din 1998 a pus bazele anonimTM-ului.

Deşi multă lume îl vede ca pe un DJ de drum and bass, Dudu nu e de acord cu această titulatură, din mai multe motive. „Deoarece facem petreceri de atâta timp ceea ce facem noi e ceva de genul DJ de DJ. Căutăm line – up – uri pentru întreaga noapte, vedem o noapte în ansamblul ei, o imaginăm ca pe un întreg. De aceea ne-am preocupat să avem în petrecerile noastre DJ de diverse stiluri, care pun acid, jungle sau breakbeat, sau dubstep. Asta înseamnă anonimTM, să vezi o petrecere în ansamblul ei“, spune Dudu.

În ceea ce priveşte publicul care descoperă beat-urile propuse de DJ-eii anonimTM, Dudu crede că generaţiile se schimbă la 2-3 ani. „E o problemă asta cu schimbarea generaţiilor. Lucrul acesta nu se întâmplă odată la 15 ani cum ar fi normal, ci odată la doi – trei ani. De-a lungul anilor am avut parte de o serie de generaţii, foarte puţini vin constant, poate vreo zece la sută din cei vechi, de la început. Vine sezonul de party de toamnă şi te trezeşti că nu ştii pe nimeni la party, e foarte interesant“, spune Dudu.

Deşi o bună parte din cei care participă la evenimentele organizate de anonimTM sunt cât se poate de tineri, Dudu crede că acest concept este cât se poate de oldschool şi chiar şi DJ-eii timişoreni tineri care au colaborat cu ei pot fi etichetaţi la fel. „Pentru mine oldschool a rămas o chestie care reprezintă încă muzica serioasă şi când spun oldschool mă gândesc la tot ce e mai îndepărtat de ultimii zece ani. Evident, există şi muzică de azi făcută în stil oldschool, de către oameni care sunt în branşă de demult. Atunci, erau alte vremuri şi valori. Noi folosim piese timeless, melodii care sunt bune şi azi dar şi peste zece ani. În zilele noastre, producătorii tineri fac piese care sunt bune azi şi săptămâna viitoare. Nu au nicio valoare pentru că trebuie să vină alte piese. Pe vremuri se printau piese pe discuri, iar atunci când investeşti într-un vinil, înseamnă că crezi în piesa respectivă, crezi că cineva merită s-o cumpere. Azi dai piesa în format MP3 şi ajunge la cineva a cărui listă creşte în fiecare zi cu sute de melodii. Sunt un DJ oldschool şi nu mă deranjează deloc asta. Mă interesează ce piese pun, cine a făcut piesa asta şi de ce. Pe mulţi dj newschool nu-i interesează nimic. Există oameni ca Skrillex, care au făcut un set de acasă în aşa fel încât reacţia publicului e garantată, iar interactivitatea cu publicul e zero“, spune Dudu.

Deşi o mulţime de voci se plâng asupra faptului că în spectrul evenimentelor dedicate m,uzicii electronice underground de la noi există o sumedenie de „hibe“, Dudu crede că lucrurile-s pe un făgaş bun şi că în ultima vreme anonimTM s-a reinventat. „Ce-I lipseşte scenei timişorene? Nimic! De ce nu e şi la noi ca-n Anglia? Bine că nu-i ca în Caransebeş! Cred că totuşi lipsesc tinerii care să vină din urmă şi să facă ceea ce am făcut noi. Există branduri de petreceri, dar nu prea există oameni care să se bucure cu adevărat de ceea ce fac, există o sumedenie de aventurieri. În ultimul timp am atras DJ tineri cu noi şi am prins puteri noi, am reuşit să ne reinventăm mai ales cu party-urile susţinute la D Arc Sub Pod, am reuşit să facem reclamă întregii mişcări, la party-uri la care au participat şi 2500 de oameni. Foarte îmbucurător este că am atras şi alţi oameni care habar n-aveau de genurile astea de muzică“, spune Dudu.

Şi fiindcă marea majoritate a DJ-ilor cu vechi state de plată cochetează într-un fel sau altul şi cu munca de producer muzical, am fost curioşi să aflăm dacă Dudu are astfel de planuri. Iar răspunsul a fost unul cât se poate de simpatic: „Mult timp mi-a părut rău că nu m-am apucat. Acum nu mai am timp fizic“. Atunci când îl întrebi pe Dudu care a fost highlight-ul carierei sale, acesta răspunde fără nicio ezitare „party-urile de 48 de ore“, iar în ceea ce priveşte viitorul apropiat, cei de la anonimTM vor continua să „execute“ diverse acţiuni de susţinere a scenei. „E un handicap să nu ai piese proprii, azi oricine poate face un mix, dar din fericire noi avem o reputaţie. Categoric, cea mai mare realizare a mea o consider a fi party-urile de 48 de ore în care am adus cei mai mari DJ de drum and bass cu fonduri foarte puţine şi asta acum 12 ani! Luna viitoare voi deveni tătic, dar voi pune muzică şi de acum încolo şi vom continua cu party-uri de suport pentru mişcare. Ne interesează mişcarea locală, să creem masa asta de oameni care să vină atunci când vine un DJ mare pe la noi. Degeaba vine, dacă n-are cine să vină la el“, spune Dudu.

Ca şi eventuale sfaturi pentru cei care se gândesc mai în glumă mai în serios să devină DJ, Dudu îi sfătuieşte pe viitorii mânuitori de platane/console/whatever să se dedice trup şi suflet muzicii. „Dacă vrei să faci bani n-are rost să te apuci de aşa ceva. Sau mai bine să te faci disc – jockey de nuntă. Noi suntem DJ, nu disc – jockey, după cum spunea cineva. Îi sfătuiesc să investească în muzica pe care o cumpără şi să facă un pas înapoi pentru a vedea dacă muzica respectivă înseamnă ceva pentru el sau e numai ceva care să facă să danseze trei aburiţi în faţa pultului. Dacă te apuci să mixezi numai pentru a te distra şi pe principiul <<hai să ne îmbătăm>>, n-are niciun sens“, spune Dudu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor