Bush se teme de exodul cubanezilor

Bush se teme de exodul cubanezilor
Casa Albă a renunţat la prudenţa în care s-a menţinut de la retragerea temporară a lui Fidel Castro de la putere. Preşedintele George W Bush i-a chemat pe cubanezi “să acţioneze pentru o tranziţie democratică în ţară”.

La Havana, noul lider, Raul Castro, nu a apărut încă în public, dar regimul a întărit sistemul de apărare şi securitate. Comunicatul semnat de preşedintele Bush poate fi interpretat ca un apel la doborârea regimului de la Havana, dar şi ca un avertisment împotriva emigrării în masă spre Statele Unite. Departamentul de Stat a dat o declaraţie mai clară: “îi încurajăm pe cubanezi să rămână în ţară, pentru a contribui la o schimbare pozitivă”.

Americanii se tem de un nou exod asemenea celor din 1980 şi 1994, când zeci de mii de cubanezi au debarcat în Florida după ce Fidel Castro a permis, temporar, emigraţia pe mare. La Havana nu sunt, deocamdată, semne de panică, dar îndoielile încep să se exprime cu voce tare. “Comitetele de Apărare a Revoluţiei”, organizaţie de masă care acoperă întreaga ţară, au făcut apel la vigilenţă. Emigranţii anticomunişti din Florida au chemat la o “revoltă militară sau civilă” pentru schimbarea regimului. Dizidenţii rămaşi în Cuba păstrează, însă, calmul şi se aşteaptă doar la noi represiuni, de care au mai avut parte şi în trecut.

Sursa: Antena3



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor