Burse pentru peste 3.500 de elevi, de la Primaria Timisoara

De Roxana Deaconescu
Burse pentru peste 3.500 de elevi, de la Primaria Timisoara
© Burse pentru peste 3.500 de elevi, de la Primaria Timisoara
Cei mai buni elevi din Timișoara vor primi și anul acesta burse de la municipalitate. Vorbim despre peste 3.500 de elevi care au avut rezultate foarte bune la învățătură sau provin din familii cu venituri foarte reduse ori suferă de anumite afecțiuni.

La următoarea întâlnire a Consiliului Local Timișoara, aleșii vor adopta un proiect privind acordarea de burse școlare pentru elevii din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din oraș, dar și cuantumul acestora.

Vorbim despre patru tipuri de burse: de performanță, a câte 100 de lei – pentru elevii cu rezultate deosebite obținute la olimpiadă, competiții și concursuri școlare la nivel național; burse de merit, a câte 75 de lei – pentru elevii cu rezultate deosebite obținute la competiții, olimpiade și concursuri școlare la nivel județean; burse de studiu, a câte 65 de lei – pentru elevii care provin din familii cu venituri mici și burse sociale, a câte 70 de lei – pentru orfani, cazuri medicale, elevii din mediul rural școlarizați în altă localitate sau pentru elevii cu situații materiale grele.

Potrivit referatului care însoțește proiectul de hotărâre publicat pe site-ul Primăriei Timișoara, la acest capitol au fost puși deoparte aproape 2,7 milioane de lei.

Ar fi nevoie însă de 6,1 milioane, arată solicitările făcute de reprezentanții unităților de învățământ din Timișoara.

În total, vor fi 3.555 de burse, între 65 și 100 de lei, care vor fi acordate pe perioada anului școlar – nouă luni – cu excepția categoriei de burse sociale, care se acordă vreme de 12 luni.

316 elevi vor primi burse de performanță, 1.405 vor primi burse de merit, 461 vor avea burse de studiu, iar 1.373 vor primi burse de ajutor social. Proiectul poate fi analizat în detaliu aici!



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase