Bulevardul Liviu Rebreanu a fost refăcut. Aşa consideră primăria!

44Comentarii
Bulevardul Liviu Rebreanu a fost refăcut. Aşa consideră primăria!
Chiar dacă nu prea arată a arteră recent modernizată ţinând cont de câte cârpeli a suferit, reprezentanţii Primăriei Timişoara au hotărât să pună capăt epopeei legate de refacerea bulevardului Liviu Rebreanu şi au fost de acord cu semnarea recepţiei pentru acest obiectiv de investiţii.

Lucrările de modernizare a bulevardului Liviu Rebreanu din Timişoara au fost teoretic finalizate în vara anului trecut, dar, de atunci, constructorul, societatea Confort, a primit mai multe termene pentru a reface strada, pentru că s-au descoperit mai multe probleme: fisuri în asfalt, denivelări, guri de canal care nu sunt la acelaşi nivel cu carosabilul.

Comisia de recepţie s-a întrunit de două ori în cursul săptămânii trecute, pentru a lua o decizie în privinţa acestei lucrări de modernizare, iar membrii acestui for au fost pe teren pentru a vedea cum se prezintă situaţia şi dacă s-au făcut toate reparaţiile cerute.

Oficialii primăriei au concluzionat apoi că poate fi semnată recepţia: „Pe baza punctului de vedere exprimat de către consultant, reprezentantul Inspecţiei de Stat în Construcţii, proiectantului general şi al reprezentantului societăţii Aquatim, s-a ajuns la concluzia că se poate admite recepţia la terminarea lucrării pentru acest obiectiv, fiind remediate până la data stabilită toate neconformităţile din teren. Conform contractului de execuţie cu nr. SC2006-23013/15.11.2006, de la data recepţiei lucrării, pe o perioadă de şase ani, executantul răspunde potrivit obligaţiilor care îi revin pentru viciile ascunse ale construcţiei”, a arătat, luni, şeful Direcţiei de Drumuri şi Transporturi a municipalităţii, Culiţă Chiş. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Timişoara, Flavius Boncea, societăţii Confort i s-au reţinut penalităţi de întârziere în valoare de 1,4 milioane lei.

Iată ce declara primarul Gheorghe Ciuhandu în şedinţa de consiliu local de la finele lunii septembrie, în ceea ce priveşte bulevardul Rebreanu, ca răspuns la o interpelare a unui consilier local: „Legat de lucrarea de pe bulevardul Rebreanu, nu am recepţionat-o şi nici nu o voi recepţiona dacă nu se va face ca lumea. (…) Eu nu voi iscăli această recepţie pentru că acolo şi-au bătut joc de banul public şi cei care şi-au bătut joc, indiferent de ce funcţie au, filiaţii politice sau relaţii, cred că ar trebui să răspundă”, spunea Ciuhandu. Iată că, după circa o lună, primarul a constatat că nu mai sunt probleme pe Rebreanu, din moment ce a fost de acord cu recepţia lucrărilor.

Primăria spune stop joc: ultimul termen pentru refacerea bulevardului Liviu Rebreanu!

A expirat termenul pentru refacerea bulevardului Liviu Rebreanu! Bulevardul Liviu Rebreanu 15.09.2009 | Video

DisConfortul continuă! Bulevardul Liviu Rebreanu intră din nou în lucrări

Bulevardul Rebreanu nu e gata… din cauza căldurii

Constructorii trebuie să refacă bulevardul Liviu Rebreanu Rebreanu 18.08.2008

Lucrări de zeci de milioane în bătaie de joc la Timişoara



44Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor