Britanicii ne consideră educaţi

2Comentarii
Britanicii ne consideră educaţi
TIMIŞOARA. Ne dau de lucru! Potrivit consulului Iain Graham, timişorenii care vor să muncească în Marea Britanie nu vor mai trebui să se deplaseze la ambasadă pentru viză, formalităţile fiind puse la punct de angajatori.

După ce presa britanică a vuit săptămâni la rând că românii, odată cu aderarea la UE, vor aduce cu ei numai necazuri, boli, infracţionalitate, acum par că s-au răzgândit. Oficialii britanici au anunţat ieri la Timişoara că românilor şi bulgarilor le sunt destinate 20.000 de locuri de muncă în agricultură.

„Din informaţiile noastre, nu s-a înregistrat o creştere a infracţionalităţii după intrarea cetăţenilor români şi bulgari în UE, a precizat consulul Iain Graham. Acesta nu a putut însă preciza câţi români lucrează legal sau ilegal în momentul de faţă în Marea Britanie. Graham a mai spus că timişorenii care vor să muncească în ţara sa nu sunt condiţionaţi de vârstă, numai să fi împlinit 16 ani. „Imaginea românilor în Marea Britanie este bună, diferită de ceea ce ar fi vrut să evidenţieze unele publicaţii. Britanicii îi percep pe români ca pe nişte persoane educate”, a afirmat consulul.

O altă precizare făcută de acesta s-a referit la faptul că românilor li se va recunoaşte vechimea acumulată în Marea Britanie şi va fi luată în considerare la pensie. Consulul s-a arătat optimist în privinţa apariţiei investitorilor şi a turiştilor britanici în ţara noastră, socotind că e doar o chestiune de timp până când aceştia vor apărea.

„Pentru a putea munci legal în Marea Britanie, românii trebuie să urmeze unii paşi: găsirea unui loc de muncă, obţinerea unei scrisori de aprobare de la angajator şi obţinerea unui Accession Worker Card (n.r. -permis de muncă)”, a declarat Iulian Purcaru, ofiţer consular la Ambasada Marea Britanie la Bucureşti. Deşi intenţia oficialilor englezi de a face cunoscute condiţiile în care se poate munci legal în Marea Britanie a fost popularizată pe site-ul Primăriei şi în mass-media, doar două persoane, cu excepţia jurnaliştilor, au luat ieri parte la prezentare.

„M-ar interesa să lucrez în Marea Britanie. Aş face orice în domeniul mecanic, am o experienţă de 30 de ani şi am mai lucrat 12 ani în SUA”, ne-a spus Aurel Brădău despre intenţia sa de a-şi ajuta familia.

În schimb, Margareta Cioablă spune că nu are încredere în agenţiile care intermediază sau plasează forţa de muncă în Occident. „Nu prea ma încredere. Cum aflăm dacă angajatorul este corect?”, se întreabă tânăra. Aceasta şi-ar fi dorit ca oficialii britanici să ofere amănunte şi despre agenţiile care plasează forţă de muncă în străinătate.

Diana Lupulescu



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor