Boxerul Flavius Biea: E greu sa faci sport de performanta pe stomacul gol

1Comentariu
Boxerul Flavius Biea: E greu sa faci sport de performanta pe stomacul gol
Anul 2012 este crucial pentru cariera pugilistului Flavius Biea, care este hotărât să renunţe la boxul amator şi să facă pasul către profesionism dacă nu va prinde un loc la Jocurile Olimpice din 2012.

Considerat marea speranţă a boxului din vestul ţării, sportivul în vârstă de 22 de ani şi-a făcut planul de bătaie pentru următorii doi ani. „Dacă nu mă calific la JO-2012 atunci mă duc la profesionişti! Am avut discuţii cu cluburi din Germania şi Canada în această privinţă încă de pe la 19 ani şi contactele încă le păstrez. Atunci eram prea crud să trec la profesionişti, acum însă am destulă experienţă“, anunţă titularul categoriei 69 kilograme din lotul naţional.

Performanţă pe stomacul gol

Sportivul legitimat la Banatul Timişoara pune degetul pe rană în ceea ce priveşte realităţile din sportul românesc, în general, şi cel timişorean, în special. Biea spune că nu există sprijin aproape deloc din partea autorităţiilor locale. „Să fim sinceri, Primăria nu ne ajută aproape cu nimic. E greu să faci sport de performanţă pe stomacul gol şi să trăieşti din bunăvoinţa unor cunoscuţi! M-am săturat de strângeri de mână căci cu astea am rămas. Mi s-a spus că o să fiu recompensat atunci când aduc o medalie la seniori…“, mărturiseşte cu năduf Flavius Biea, care are în palmares titluri mondiale, europene şi naţionale la juniori, dar şi titlul de sportiv al judeţului Timiş în anii 2005 şi 2006.

Boxerul timişorean şi-a propus pentru acest an să prindă un loc în primii 8 la Campionatul Mondial, clasare ce i-ar aduce automat biletul pentru Jocurile Olimpice de anul viitor. „Obiectivul meu principal anul ăsta în reprezintă Mondialele unde am nevoie de un loc 8 pentru a mă califica direct la JO. În caz contrar, mă aşteaptă alte turnee de calificare în toamnă şi la anul. Pe plan intern îmi doresc să câştig tot ce se poate şi să îmi păstrez locul de titular în lotul naţional“, spune Biea.

În perioada 9-12 februarie lotul naţional al României va participa la un puternic turneu amical internaţional la Debrecen. Iar în 27 martie are loc prima competiţie oficială internă, Cupa României, competiţie ce constituie un criteriu de calificare la Campionatele Mondiale din luna septembrie.

C. O.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor