Boxerii acuzaţi de furt într-un magazin din Chicago susţin că sunt nevinovaţi

2Comentarii
Boxerii acuzaţi de furt într-un magazin din Chicago susţin că sunt nevinovaţi
CHICAGO – Răsturnare de situaţie în cazul boxerilor români suspendaţi de către Federaţia  Internaţională pentru că ar fi furat dintr-un magazin.

Cu declaraţiile vânzătorilor din Chicago, unde au fost acuzaţi că au sustras obiectele sportive, şi cu dovada unui cazier impecabil în Statele Unite, boxerii ar putea ieşi basma curată.
Excluşi definitiv din boxul amator, după ce au fost acuzaţi că ar fi vrut să fure diverse produse dintr-un magazin din Chicago, Bogdan Dinu, Ronald Gavril şi Iulian Stan au sosit în România cu fruntea sus. Ei au declarat că au dovezile necesare pentru a demonstra că sunt nevinovaţi.
“Avem actele necesare, luate de la poliţia din Chicago, şi o să dovedim că nu a fost aşa cum s-a scris în presă, şi nici AIBA nu a ştiu tot ce s-a întâmplat, de aceea ne-a suspendat pe viaţă. Mi-am luat avocat şi sunt sigur că o să se rezolve”, a declarat Bogdan Dinu, unul dintre cei trei boxeri implicaţi în incidentul de la Chicago.
Şeful delegaţiei României la Campionatele Mondiale de box, Vasile Câtea, este sigur că sportivii vor reuşi să arate că au fost acuzaţi pe nedrept : “După ce au discutat şi consulul, şi avocatul, inclusiv poliţia de acolo, nu au niciun fel de probe prin care să-i acuze pe băieţi”.
“Băieţii au deja la ei copiile cazierului, că sunt în regulă cu poliţia, avocatul a rămas să meargă în continuare şi la magazin. Cu aceste probe pe care le vom da la AIBA sunt sigur că vor scăpa de suspendare”, a spus şi antrenorul lotului de box, Relu Auraş.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor