Bolnavii timişoreni luptă prin artă împotriva cancerului

Bolnavii timişoreni luptă prin artă împotriva cancerului
Tablouri în acuarelă, lucrări în lut, gablonţuri şi felicitări realizate de bolnavii internaţi la Secţia de Radioterapie a Spitalului Municipal din Timişoara au fost expuse joi seara la Centrul Regional de Afaceri. 

Lucrările au fost realizate în cadrul unor şedinţe de terapie prin artă, care face parte din psihoterapia bolnavilor diagnosticaţi cu cancer. Bolnavii fac parte din Grupul de Suport „Curcubeul” al Bolnavilor de Cancer şi din Grupul de Suport „Dorinţa”, iar evenimentul a fost organizat de „Asociaţia împotriva cancerului Timişoara”, „Fundaţia pentru lupta împotriva cancerului”, Asociaţia Oncohelp şi cele două grupuri de suport. Donaţiile vizitatorilor vor contribui la continuarea şedinţelor de art-terapie, iar organizatorii îşi doresc ca unele dintre lucrările pacienţilor să fie expuse permanent în holurile Centrului Regional de Afaceri din Timişoara.

Alexandra Pleşa



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !