Bolnavii lugojeni nevoiti sa schimbe doua ambulante pana la spital

De Corina Eva
Reactualizat la:
Primarul Lugojului sustine necesitatea existentei unui Serviciu de Ambulanta
Primarul Lugojului sustine necesitatea existentei unui Serviciu de Ambulanta
Administraţia lugojeană intenţionează preluarea Serviciului Local de Ambulanţă, în cazul în care se intenţionează desfiinţarea acestuia.

“Este inadmisbil ca bolnavul să fie transportat până la Recaş, iar apoi mutat în altă ambulanţă până la Timişoara. Vreau sa subliniez faptul că, în cazul în care se intenţionează desfiinţarea Serviciului Local de Ambulanţă, intentionez să preluam noi, ca administraţie, acest serviciu”, a declarat primarul Lugojului Francisc Boldea.Municipalitatea lugojeană a preluat de anul trecut şi Spitalului Municipal. “Am preluat această institutie în luna iulie 2011, cu o datorie de 3.200.000 lei. De atunci, am reuşit reabilitarea Laboratorului de Analize, a Farmaciei, a Secţiei de Pediatrie, a Staţiei de Oxigen. În prezent, se lucrează la Secţiile de Neurologie şi Paleatie şi s-a achizitionat ultrasonograful cu patru sonde. De asemenea, a fost întocmit proiectul pentru reabilitarea pavilionului central. Sunt pe cale de a începe lucrările de modernizare a Unităţii Primire Urgenţe. Vreau însă să va anunţ acum, la început de an, că am reuşit să reducem datoria spitalului la doar 400.000 lei. Cu ajutorul lui Dumnezeu, sper că la sfârşitul acestui an să avem un spital fără nicio datorie, astfel încât toate fondurile să fie folosite doar pentru investiţii” a mai spus edilul şef.




0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase