Bogdan putea fi salvat?

20Comentarii
Bogdan putea fi salvat?
REŞIŢA – Exista şansa ca tânărul mort în accidentul tragic din data de 21 noiembrie să poată fi salvat.

Ce înseamnă viaţa? Înseamnă un „tot“ care poate să dispară într-o clipă. Momentele groaznice care au avut loc după accidentul de la Voiteg în care tânărul Bogdan Tudor, din Bozovici, şi-a pierdut viaţa ne-au fost relatate chiar de cel care a ajutat la scoaterea din camionetă a celor accidentaţi. Este vorba despre dl Ioan Birta, martor la tot ce s-a întâmplat.

Dânsul povesteşte, plin de mâhnire, despre cele întâmplate: „veneam spre Reşiţa când la un moment dat cele două maşini aflate în faţa mea au frânat şi au pornit avariile. Am procedat la fel. În scurt timp maşinile din faţa mea au făcut cale întoarsă iar eu am observat un fum gros care ieşea dintr-o camionetă. Am coborât din maşină şi mi-am dat seama că este vorba despre un accident grav“.

Omul nu a stat pe gânduri şi a fugit către camioneta din care se auzeau strigăte disperate de ajutor. A văzut trei persoane accidentate.

„Cel care era dedesubt striga disperat, mai era un om care, probabil din cauza şocului, nu a reacţionat, şi şoferul care era blocat între scaun şi volan. Am solicitat ajutorul unui tânăr din zonă care a sărit imediat să mă ajute. Am tras de scaunul şoferului şi împreună cu celălalt bărbat am reuşit să scoatem şi şoferul”, povesteşte dl. Birta.

În tot acest timp camioneta ardea. Maşina ardea, iar stingătoarele pe care oamenii le aveau la maşini nu au făcut faţă!

Imediat după ce oamenii din camionetă au fost scoşi, dl. Birta spune că s-a îndreptat către BMW. „Am încercat să scot băiatul din maşină, dar nu am reuşit. Băiatul nu reacţiona, nu ştiu dacă era viu sau nu. Cert este că nimeni nu a sărit să mă ajute. Oamenii stăteau pur şi simplu şi priveau, aşteptau senzaţionalul pentru că se întrebau dacă nu cumva au o cameră de filmat… Ruşinos. Apoi am încercat să trag maşina cu un cârlig ca să nu ajungă focul de la camionetă la ea, din păcate nu am reuşit. Ceea ce pot să spun este că tânărul nu avea urmă de zgârietură sau sânge. Atunci am strigat că acel copil va arde ca o torţă dacă nu facem ceva. Nimeni nu a reacţionat…“

Dl. Birta spune că după aceea flăcările au ajuns de la camionetă la BMW şi au început exploziile. Nimeni nu mai putea face nimic. Apoi au ajuns şi echipele de intervenţie, SMURD, poliţie şi pompieri. Dl. Birta spune că au existat carenţe şi în modul de acţiune al pompierilor care au vrut să „stingă focul cu apă, ceea ce era total greşit. Era nevoie de spumă“.

Dar era prea târziu. Bogdan a fost mistuit. Şi împreună cu el, au fost mistuiţi 27 de ani de viaţă, vise, speranţe…

Dacă lucrurile s-au întâmplat exact aşa, înseamnă că noi, oamenii mai avem multe de învăţat atunci când vine vorba de caracter, de ajutarea unui om aflat la un pas de moarte. Dacă cei care au drept scop să ne salveze nu ştiu să o facă e grav. Dacă la o asemenea tragedie ne întrebăm dacă avem o cameră video e trist.

Acum, poate mai mult decât oricând, se poate spune că nepăsarea naşte adevăraţi monştri…



20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor