Boc cere declasificarea contractului cu Sterling

7Comentarii
Boc cere declasificarea contractului cu Sterling

Primul-ministru Emil Boc a dispus declasificarea anexei la
Hotărârea Guvernului privind Contractul de
explorare şi împărţire a
producţiei pentru perimetrele XIII Pelican şi XV
Midia.


Şeful Executivului a sesizat Departamentul de
Control al Primului-ministru în vederea
elucidării condiţiilor în care a fost
atribuit contractul de concesionare încheiat
între Agenţia Naţională pentru
Resurse Minerale (ANRM) şi Sterling Resources Ltd.
Curtea Internaţională de Justiţie de la
Haga a recunoscut, marţi, jurisdicţia şi
drepturile suverane ale României pentru o
suprafaţă de platou continental şi
zonă economică exclusivă de 9.700 de
kmp, adică 79,34% din zona în dispută
cu Ucraina, ceea ce implică 70 de miliarde de
metri cubi de gaze şi 12 milioane de tone de
petrol. Decizia Curţii a deschis discuţia
despre exploatarea zăcămintelor de
hidrocarburi, în acest context, revenind în
atenţia presei o hotărâre a Guvernului
Tăriceanu, de la sfârşitul mandatului,
care face referire la concesiunea unor perimetre din
Marea Neagră către firma Sterling Resources.
De asemenea, premierul Boc l-a demis pe Bogdan
Găbudeanu din funcţia de preşedinte al
Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,
conducerea ANRM fiind preluată de Gelu Agafiel
Mărăcineanu. Bogdan Găbudeanu, membru
PNL, a fost numit la ANRM la 28 noiembrie 2006.
Semnătura lui apare pe hotărârea
guvernului din noiembrie 2008 privind actul
adiţional nr.11 la contractul de explorare şi
împărţire a producţiei în
perimetrele XIII Pelican şi XV Midia
încheiat între Agenţia
Naţională pentru Resurse Minerale şi
compania Sterling Resources Ltd.

Sursa: Mediafax



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor