Boagiu: autostrada dintre Timisoara si Arad nu va fi terminata anul acesta

De B.A.M.
Reactualizat la:
5Comentarii
Autostrada Timisoara - Arad
Autostrada Timisoara - Arad
Anca Boagiu a vizitat vineri lucrările la tronsonul de autostradă dintre Timişoara şi Arad şi a declarat că este nemulţumită de stadiul lucrărilor. „După ochii mei de constructor, nu cred că această autostradă va fi dată în folosinţă la finele acestui an, aşa cum prevăd termenele contractuale”, a declarat ministrul Transporturilor.

Anca Boagiu a cerut constructorilor să înceteze să mai inventeze motive pentru a amâna termenul prevăzut în contract. Boagiu a precizat că, potrivit contractului, autostrada Timişoara – Arad ar fi trebuit dată în folosinţă la sfârşitul acestui an, însă, potrivit previziunilor ministrului Transporturilor, lucrările se vor termina abia în trimestrul doi al anului viitor. Boagiu a cerut constructorului spaniol să aibă aceleaşi standarde atunci când lucrează în România, ca şi în ţara din care provine. „Ce vă cer tuturor, şi o spun în continuare public, este să încetaţi să mai inventaţi pricini de oprit contractele. Ori lucrăm sănătos şi serios, aşa cum lucraţi pe la dumneavoastră pe acasă, ori, dacă nu, ni se despart drumurile”, a ameninţat Boagiu.

„Există un fel de dezmăţ în rândul companiilor (constructoare de drumuri şi autostrazi–nr) care s-au învăţat să ceară bani doar fiindcă există pe teritoriul României. Nu îi cheamă nimeni să existe în România. Vin singuri să lucreze aici. Dacă vor să lucreze, sunt bine veniţi, nu vor să lucreze, sunt bine plecaţi. Şi de aici de la Aeroportul Timişoara sunt destule curse care pot să îi ducă acasă”, a mai spus Boagiu.
B.A.M.

S-au reluat lucrarile la autostrada Arad – Timisoara

Autostrada Arad-Timisoara si centura Aradului vor fi finalizate cu un an intarziere, in 2012

Radu Berceanu este nemultumit de lucrarile la autostrada Timisoara – Arad



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor