Blues cu A.G. Weinberger

Binecunoscutul interpret de blues A.G. Weinberger a susţinut vineri seara un concert pe terasa Hotelului Parc, în cadrul Toamnei orădene.

În deschidere a evoluat formaţia orădeană KIM, întreţinând auditoriul cu un jazz-rock de calitate. În finalul recitalului trupei orădene a urcat pe scenă şi Paul Kindt, viceprimarul din Waregem, interpretând la clarinet, alături de KIM, o piesă standard.

A urmat apoi un moment protocolar, primarul Petru Filip înmânându-i lui A.G. Weinberger o diplomă, în semn de recunoaştere pentru meritele sale în promovarea imaginii Oradiei, de unde este originar.

Acompaniat de Sorin Petrilă (chitară), Victor Miclăuş (bas), Răzvan Boroda (clape) şi orădeanul Orban Miklos (tobă), A.G. Weinberger a interpretat piese, cu precădere, de pe ultimul său album.

„Nashville Calling”, înregistrat în oraşul care i-a dat şi numele, a apărut anul trecut în Statele Unite. Invitatul lui A.G. Weinberger în această seară a fost tânărul chitarist Marius Pop. Etalându-şi virtuozitatea, cei doi solişti au realizat un „dialog” al chitărilor de excepţie.

Floarea PD-ului

La concert au asistat şi reprezentanţii oraşelor înfrăţite cu Oradea, invitate la Zilele oraşului, respectiv numeroşi membri şi simpatizanţi ai Partidului Democrat, între care şi ministrul Vasile Blaga, aşezaţi la mese VIP şi tratate cu multă atenţie.

Publicul de rând putea în schimb să exerseze răbdarea, aşteptând zeci de minute luarea comenzii, după care alte zeci de minute ca să fie servit, în condiţiile în care a plătit 1,5 milioane de lei pentru rezervarea de masă sau 250.000 lei pe persoană, sume deductibile din consumaţie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !