Birourile Electorale din Timis vor fi prezidate de judecatori la alegerile locale

De B.A.M.
Reactualizat la:
Birourile Electorale din Timis vor fi prezidate de judecatori la alegerile locale
Prefectura Timiş a reuşit să găsească la timp judecători care să prezideze Biroul Electoral Judeţean şi Birourile Electorale Municipale şi Orăşeneşti la viitoarele alegeri locale. Indemnizaţia preşedinţilor acestor birouri este de 85 de lei impozabili pe zi, timp de 40 de zile.

Prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, a declarat, marţi, că prefectura avea o problemă în găsirea numărului de judecători necesari pentru ocuparea funcţiilor de preşedinţi ai Birourilor Electorale. Băcală preciza că aceste poziţii trebuie să fie ocupate de judecători deoarece partidele politice vor face cu siguranţă presiuni în următoarea perioadă.

Situaţia s-a rezolvat, miercuri dimineaţa, când Prefectura Timiş a primit confirmarea că s-au găsit destui judecători care să ocupe funcţiile de preşedinte atât la Biroul Electoral Judeţean, cât şi la cele Municipale şi Orăşeneşti. Mai mult, există judecători care se vor ocupa de supervizarea alegerilor locale şi în comunele Dumbrăviţa şi Sânandrei.

Tragerea la sorţi a preşedinţilor Birourilor Electorale din judeţ are loc joi dimineaţa. Pe de altă parte, prefectul Mircea Băcală a precizat că a avut întâlniri cu primarii localităţilor din Timiş, aceştia fiind instruiţi în perspectiva viitoarelor alegeri.

Reprezentantul Guvernului în judeţul Timiş a mai ţinut să atragă atenţia că doar Biroul Electoral Judeţean este competent să cerceteze şi să soluţioneze eventualele reclamaţii legate de încălcarea legislaţiei privind campanile electorale.

Judecatorii din Timis nu se inghesuie sa supervizeze alegerile locale



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !