Manifestările organizate cu ocazia Zilei Timişoarei, 3 August, au debutat vineri şi se vor încheia duminică.
Primarul Nicolae Robu le-a urat timişorenilor „La mulţi ani”, sănătate, noroc, împliniri şi bucurii. Despre Timişoara… numai de bine.
„Eu consider că Timişoara este un oraş foarte bine văzut, un oraş văzut frumos, serios, performant în toate domeniile sale de manifestare, un oraş cu un foarte mare potenţial, care poate deveni şi va deveni cu certitudine, în anii următori, şi mai frumos, şi mai modern, şi mai performant”, crede edilul-şef al urbei.
În ceea ce priveşte lucrurile care ţin de el şi de modul în care administrează oraşul, Nicolae Robu se declară mulţumit.
„După aprecierea mea sunt multe realizări, multe lucruri deja încheiate şi date în folosinţă (…) Pe de altă parte, sunt o mulţime de lucruri, cum nu sunt în niciun alt oraş din România, care sunt în desfăşurare şi care vor fi finalizate unele pe parcursul acestui an, altele pe parcursul anului următor. O parte dintre toate aceste lucrări au fost promise în campania electorală, dar majoritatea covârşitoare nu au fost promise punctual, ci doar generic. Pe de altă parte, există angajamente din campania electorală vizavi de proiecte de interes pentru Timişoara, dar care nu sunt în jurisdicţia primăriei, proiecte la care eu m-am angajat să fac lobby, să fac presiune, să acţionez prin toate mijloacele pe care un primar şi un om politic la are la îndemână, unde din păcate până acum nu am avut succes cu Guvernul României. Dar eu voi persevera… Îmi fac datoria şi vizavi de acele angajamente. Repet, acelea n-au fost angajamente că obiectivele aferente le voi realiza eu, ci angajamente că mă voi implica pentru realizarea lor. Şi m-am implicat, mă implic şi mă voi implica”, a dat asigurări primarul.
Pe lângă anumite promisiuni concrete legate de trotuare, cerşetorie, desfiinţarea acvariului din centru, spaţii verzi, gropile din asfalt şi mai puţină birocraţie, liberalul afirma, în campania electorală din 2012, că prioritatea sa sunt proiectele de anvergură, pe care le şi enumera: 200 de blocuri reabilitate anual, centura de ocolire, inelele oraşului, un nou racord la autostrada Timişoara – Arad, trei poduri şi pasaje, cinci parcări de mari dimensiuni, centrul istoric reabilitat, o sală polivalentă cu 15.000 de locuri, un nou mare spital etc. Se vorbea despre „Timişoara marilor proiecte” şi se promiteau pentru multe bani guvernamentali ca sursă de finanţare…
Citiți principiile noastre de moderare aici!