În prezent, municipalitatea lucrează la amenajarea pistelor pentru biciclişti de pe străzile Cluj şi Arieş. Pe Cluj, de la bulevardul Eroilor până la strada 1 Decembrie, a fost delimitată deja o porţiune în stânga trotuarului, care urmează să fie trasată şi semnalizată corespunzător, iar, în continuare, de la 1 Decembrie, pe Arieş, pista va trece… prin mijlocul trotuarului, delimitată cu dale roşii, şi chiar prin faţa staţiei RATT. Adică prin locul unde se adună călătorii! Reprezentanţii primăriei spun însă că pietonii au suficient loc să circule şi că în zonă nu este un trafic pietonal intens. Drept e că, deocamdată, bicicliştii nu ştiu ce le-au pregătit autorităţile şi merg tot pe carosabil, pe lângă bucăţica de pistă. “Pista pentru biciclişti va merge de la bulevardul Vasile Pârvan până la Spitalul Judeţean. Am ales să o facem prin îngustarea trotuarului pentru a nu se reduce din spaţiile verzi, în unele locuri sunt copaci la marginea carosabilului. Cam într-o lună va fi gata. La toate trotuarele pe care le refacem, acolo unde putem, tehnic, vom face şi piste pentru biciclişti. Trotuarul trebuie să fie de minim un metru, dar noi mergem pe 1,2 metri, pistele vor fi marcate corespunzător”, promite şeful Direcţiei de Drumuri şi Transporturi a primăriei, Culiţă Chiş.
Piste şi pe Cloşca
Oficialii municipalităţii au în vedere şi alte trasee. “Am făcut piste pe Dragalina şi vom continua şi pe strada Constantin Brâncoveanu, unde vom amenaja şi parcări, până la Liviu Rebreanu. La fel pe Calea Torontalului, care va fi modernizată anul viitor”, a adăugat Chiş. Piste pentru biciclişti sunt prevăzute şi pe Cloşca, o stradă plină de hârtoape şi-n valuri, după ce o firmă celebră a lucrat la canalizare şi a “refăcut” carosabilul: “Noi am pus firma să refacă de trei ori partea carosabilă… Strada Cloşca vrem să o modernizăm la patru benzi de la intrarea în Timişoara dinspre Săcălaz până la bulevardul Cetăţii. Cei de la mediu ne-au cerut un studiu de impact, care durează şase luni, aşa e procedura”, ne-a declarat şeful Direcţiei de Drumuri.
Suntem mulţi şi vrem piste pentru biciclişti!



Citiți principiile noastre de moderare aici !
versiunea HTML a comentariilor