Timișorenii care folosesc bicicleta drept mijloc de transport nu au ieșit în număr foarte mare, sâmbătă după-amiază, în centrul orașului. Puțin peste 50 de oameni s-au adunat în fața Catedralei. La fața locului au venit imediat polițiștii și jandarmii, care i-au avertizat că, în cazul în care intenționează să pedaleze prin zonele interzise, îi vor amenda. Au fost atât polițiști locali, cât și jandarmi, dar și agenți îmbrăcați în civil, care au filmat întreaga acțiune, cu telefoanele mobile.
Jumătate de oră mai târziu, bicicliștii au pornit spre Piața Operei, unii pe vehicule, alții pe lângă. Până în fața Operei nu i-a amendat nimeni. Au mers mai apoi spre Piața Libertății unde au făcut mai multe ture în jurul statuii, după care și-au continuat drumul pe strada E. Ungureanu.
„Cerem să fie permis accesul bicicliștilor în Piața Victoriei și în centrul istoric al Timișoarei, deoarece mulți dintre noi folosim bicicleta ca mijloc de transport pentru a merge la serviciu sau la școală. Vrem să-l ajutăm pe cel care a dat primăria în judecată, noi credem că decizia luată a fost abuzivă, dorim să se facă o consultare publică”, ne-a spus una dintre participantele la protest.
Așadar, adunarea s-a strigat cu scopul colectării de amenzi care să fie duse în fața instanței, așa că oamenii au fost invitați să pedaleze frumos printre pietoni.
„Scopul este să adunăm cât mai multe amenzi pentru nerespectarea semnelor de circulație plasate ABUZIV printr-o hotărâre a Comisiei de Circulație. Este ilegal ca o hotărâre a Comisiei de Circulație să contrazică o hotărâre a Consiliului Local, explicația detaliată o puteți citi aici: http://www.tion.ro/un-timisorean-a-atacat-in-instanta-decizia-de-interzicere-a-biciclistilor-in-centrul-timisoarei/1618791”, au scris bicicliștii pe Facebook.
Vă reamintim, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara a decis recent că bicicliștii pot pedala doar pe zece străzi din Cetate, dar au interzis în piețele Unirii, Libertății și Sf. Gheorghe. Anul trecut, amatorii plimbărilor pe două roți au ieșit în stradă să-și ceară drepturile, după ce primăria a interzis de tot pedalatul pe străzile pietonale din centrul orașului.
UPDATE. La intersecția pietonalei Mărășești cu strada Victor Vlad Delamarina, polițiștii i-au oprit pe bicicliști și au început să îi amendeze.
„Am trecut la observații că eu consider că amenda a fost dată abuziv și fără bază legală. O voi contesta în instanță, acolo vom merge cu toate amenzile date la protest”, ne-a spus unul dintre protestatarii amendați.
Cinci bicicliști au fost amendați, sancțiunea fiind de minimum 630 de lei. Protestatarii au strâns amenzile pentru a le putea contesta în instanță.
După ce și-au luat procesele verbale, bicicliștii s-au întors în Piața Victoriei, unde au stabilit să se reîntâlnească în fiecare weekend, dacă acțiunea lor nu are succes.
UPDATE 2. Bilanțul protestului: 6 amenzi și aproape 100 de participanți, spun organizatorii
Potrivit organizatorilor, în cele din urmă au fost adunate șase procese verbale. Ei spun că aproape 100 de bicicliști au ieșit să-și ceară drepturile în stradă. O parte dintre ei au făcut și donații pentru cheltuielile de judecată. S-au strâns aproape 250 de lei.
„Am dori să reluăm plimbarea săptămâna viitoare, pentru a mai aduna material pentru proces. Între timp, cine mai ia amendă în timpul săptămânii, este rugat să dea un semn. Recomandăm ca la rubrica de mențiuni să treceți că amenda a fost dată abuziv și fără temei legal”, au scris organizatorii pe pagina evenimentului de pe Facebook.
Articole pe aceeași temă:
Atentie, biciclisti! Se striga adunarea in centrul Timisoarei. Recomandari pentru pedalarea-protest
Un timisorean a atacat in instanta decizia de interzicere a biciclistilor in centrul Timisoarei
Biciclistii rai – la protest in centrul Timisoarei
Citiți principiile noastre de moderare aici!