Biciclist in stare grava la spital, dupa ce a fost lovit de masina, la Timisoara

De Raoul Jurchela
13Comentarii
Biciclist in stare grava la spital, dupa ce a fost lovit de masina, la Timisoara
© Biciclist in stare grava la spital, dupa ce a fost lovit de masina, la Timisoara
Accident de circulație, vineri seară, la ieșire din Timișoara spre Utvin. Un biciclist în vârstă de 55 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovit în plin de un autoturism.

Accidentul s-a petrecut vineri, cu puțin după ora 18, la ieșire din Timișoara spre Utvin.

Biciclistul, un bărbat în vârstă de 55 de ani, angajat al unei firme de pază, numai ce ieșise din tură și pleca din curtea Smithfield, spre casă. A ieșit, însă, pe poartă fără să se asigure și i-a tăiat pur și simplu calea unui șofer care circula dinspre Timișoara spre Utvin.

Conducătorul auto a încercat să evite impactul, însă a lovit biciclistul în plin. Victima a fost aruncată la pământ și și-a pierdut cunoștința.

Un echipaj de ambulanță l-a preluat pe bărbat și l-a transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Medicii spun că biciclistul a suferit o fractură de femur, dar și traumatisme severe la nivelul capului.

Polițiștii de la Rutieră au deschis acum un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și urmează să stabilească cu exactitate condițiile în care s-a produs accidentul.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor