Berceanu a primit invitaţii la drumeţie cu Dacia sindicatului

12Comentarii
Berceanu a primit invitaţii la drumeţie cu Dacia sindicatului
Disperarea conduce la măsuri drastice, iar cei ce folosesc ruta Timişoara – Lugoj, cea clasică, pe drumul naţional nu pe direcţia Buziaş, sunt disperaţi.

Unul dintre „beneficiarii” atenţiei
deosebite de care se bucură acest drum din partea
consorţiului care îl reface este şi
consilierul judeţean Adrian Negoiţă.
Exasperat de lipsa de acţiune a constructorului, el a
făcut, joi, în plenul Consiliului Judeţean
Timiş, o propunere deosebită adresată
preşedintelui instituţiei, Constantin Ostaficiuc,
de curând uns şi şef al PD-L Timiş.
„Ştiu că în aceste zile la
Timişoara trebuie să sosească ministrul
Transporturilor, Radu Breceanu. Am o propunere pentru
vizita acestuia! Aş dori să facă o plimbare
pe drumul Timişoara – Lugoj cu Dacia
sindicatului. Nu cu Mercedesul, ştiu că acesta
simte mai puţin gropile din asfalt”, spunea
Negoiţă, printre altele şi unul dintre
liderii sindicali locali. Coleg de partid cu Berceanu,
Ostaficiuc l-a dezamăgit pe Negoiţă,
anunţând că şeful de la Transporturi
nu mai vine la Timişoara, fiind extrem de ocupat dar
că, în măsura timpului disponibil, va
efectua vizita promisă.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor