Bega Danzio a invins LMK Sf. Gheorghe in play-off

1Comentariu
Bega Danzio a invins LMK Sf. Gheorghe in play-off
BCM Bega Danzio Timişoara a furnizat cea mai importantă surpriză din runda a treia a play-offului Diviziei A de baschet feminin. Fetele lui Dan Ionescu au răsturnat calculele hârtiei şi au învins pe LMK Sf. Gheorghe cu 57-44, obţinând prima victorie din cele 5 meciuri directe contra ardelencelor.

După patru eşecuri suferite în prima parte a sezonului în faţa grupării din judeţul Covasna, elevele lui Dan Ionescu s-au impus pe teren propriu în această seară, scor 57-44 (16-7, 7-13, 18-6, 16-18), bifând prima victorie în grupa locurilor 1-8.

Gazdele au pornit excelent în joc şi şi-au creat un avantaj de nouă puncte după prima repriză. În sfertul doi oaspetele au reintrat în joc şi au redus din handicap astfel că, la pauza mare, tabela indica 23-20. Sfertul al treilea a găsit o echipă Bega Danzio foarte determinată şi exactă în atac şi apărare, iar rezultatul s-a văzut pe tabelă: 15 puncte avantaj pentru gazde. Sfertul final a fost cel mai echilibrat, însă Sf. Gheorghe nu a reuşit să recupereze terenul pierdut şi s-a încheiat 57-44.

Surpriza şi la capitolul jucătoarea meciului, acolo unde pivotul lui Bega, Ana Vuksic, a semnat 22 de puncte şi trei recuperări şi le-a luat faţa obişnuitelor Stoenescu, Vass şi Părău.

Celelalte marcatoare: Bega Danzio – Budean (11), Stoenescu (10), Moroşan (6), Meszaroş (5) şi Alecu (3). LMK Sf. Gheorghe - Ildiko Vass (14), Ardeleanu (9), Părău (7), Walker (6), Huţanu (4), Vescan (4).

Dan Ionescu: “Nu a fost un succes aşteptat. Conform calculelor hârtiei, echipa din Sfântu Gheorghe este mai valoroasă decât noi, dar astăzi am arătat că, deşi suntem o echipă mică, reuşim să facem faţă în grupa 1-8. Ne-au îndârjit înfrângerile din primele două etape şi, aşa cum am spus înainte de meci, nu ne lăsăm învinşi dinainte, iar astăzi am obţinut o victorie meritată. Ne ştim lungul nasului, încercăm să jucăm cât mai bine, iar dacă şi câştigăm, cu atât mai bine. Vrem să facem meciuri bune pentru publicul timişorean“.

C. O.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor