Beat de dimineață! Șofer băut implicat într-un accident

De Bihon.ro
Beat de dimineață! Șofer băut implicat într-un accident
© Foto: INFO TRAFIC jud. BIHOR
Un şofer beat, în vârstă de 55 de ani, din Oradea a fost implicat marți, 19 martie, într-un accident rutier.

S-a întâmplat la primele ore ale zilei de marți, pe când bărbatul conducea un autoturism pe strada Matei Corvin.

„Marți, 19 martie, la ora 09:30, pe strada Matei Corvin din municipiul Oradea, un bărbat de 55 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime, fiind acroșat din spate de un alt autoturism”, a explicat comisarul IPJ Bihor, Alina Dinu.

În urma testării bărbatului de 55 de ani cu aparatul etilotest, oamenii legii au constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, șoferului turmentat i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor