BCM Elba, „naşul” lui Dinamo!!

BCM Elba, „naşul” lui Dinamo!!
Timişoara – Baschetbaliştii bănăţeni au învins în runda a 10-a, pentru a treia oară în acest sezon Dinamo, 78-72 şi pentru a şasea oară consecutiv în campionat şi Cupă.

La baschet, nu-i ca la fotbal… Elevii lui Dragan Petricevici îi „ard” pe „câini” oriunde ]I prind. Vineri seara i-au învins din nou, la finele unui meci echilibrat disputat în Sala Constantin Jude. Oaspeţii au început mai bine, 0-8 după 3 minute, cu fostul timişorean Mihai Paul în zi de graţie. Timişoara a intrat încet în cet în joc, şi a egalat până la finele primului sfert, după ce Vasojevici şi-a trezit colegii cu o triţă spectaculoasă, 19-19. Echilibru şi în următoarele zece minute, în care s-au remarcat Markovici, Czmor, respectiv Mocanu, Elba a revenit de la 27-31 şi a întrat la vestiare în avantaj, 41-33. În partea a doua s-a jucat pe contre, dar cu sârbii Timişoarei la timonă. Imediat după începutul sfertului trei, BCM a trecut de graniţa celor 10 puncte diferenţă, însă bucureştenii au rămas în apropiere, 64-57 după trei sferturi. În ultimele zece minute, bănăţenii au făcut destul să păstreze diferenţa, chiar dacă meciul a scăzut din spectaculozitate. Velikovici a închis tabela la 78-72 şi BCM Elba rămâne pe primul loc, în prima ligă. Formaţia pregătită de către Dragan Petricevic are un parcurs impecabil în partidele susţinute pe malul Begăi în sezonul 2008/09: 9 meciuri susţinute în cele 3 competiţii în care este înscrisă, toate încheiate cu victorie. Pentru Leii din Banat urmează două meciuri consecutive în Liga Europei Centrale (CEBL): în Slovacia, cu Skanska Pezinok pe 2 decembrie, respectiv în Ungaria, cu Marso Nyíregyháza pe 9 decembrie. BCM Elba Timişoara va sta la sfârşitul săptămânii următoare, când este programată etapa a 11-a în sezonul regulat al Diviziei A.

Daniel Neacşu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !