După un sezon extrem de dificil, cei de la BC Timişoara sunt în vacanţă. Echipa va trece prin schimbări importante de efectiv, reunirea are loc pe data de 31 iulie, iar primul antrenament are loc la 3 august. Va urma şi turneul amical Cupa Timişoara, iar spectatorii timişoreni ar putea să-i vadă la Sala „Constantin Jude” pe cei de la Partizan Belgrad.
„Am bătut în cuie programul de pregătire, împreună cu antrenorul Nenad Mandic și am stabilit 31 iulie ca dată de reunire. Ne-am gândit la un cantonament în zonă montană pentru că pregătirea de vară e foarte importantă, trebuie să dea energie pentru un sezon întreg. Apoi, am ținut neapărat ca suporterii să poată vedea echipa la Sala Constantin Jude, înainte de startul sezonului. Tocmai din acest motiv, dar și pentru că vrem să reînnodăm tradiția, reluăm organizarea Cupei Timișoara”, a declarat Ilie Trițoiu, manager BC Timișoara
Vizita medicală a echipei este programată pe 1 şi 2 august, iar din 3 până pe 24 sunt programate antrenamente la Timişoara. Pe 25 august are loc un meci amical în Serbia, urmat de un cantonament la Zlatibor, până pe 4 septembrie. După care, în 9 şi 10 septembrie va avea loc turneul amical Cupa Timişoara, cu patru echipe, ocazie cu care va avea loc şi prezentarea echipei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!