BC SCM Timisoara a adus la echipa un nou sportiv roman

De Marcel Hoster
BC SCM Timisoara a adus la echipa un nou sportiv roman
© Tion: BC SCM Timisoara a adus la echipa un nou sportiv roman
Un nou baschetbalist român a semnat cu cei de la BC SCM Timişoara. În vârstă de 25 de ani, Alin Andrieș joacă pe pozițiile 2 și 3, şi a semnat un contract valabil până la finalul acestui sezon, cu opțiune de prelungire pe încă un an.

„Am venit să ajut echipa și îmi doresc să urcăm cât mai sus în clasament. Sunt convins că împreună putem crește individual, ca jucători, și în același timp să fim un colectiv unit, să formăm un grup solid. Prima mea impresie este că ne putem bate la locurile de sus ale clasamentului și sper să mi se confirme în viitorul apropiat”, a declarat Alin Andrieș

Noul jucător a făcut deja câteva antrenamente cu echipa și se va afla pe foaia de arbitraj a meciului de marți, 11 octombrie, de la ora 19,00, cu SCMU Craiova, programat la Sala Constantin Jude.

Alin Andrieș are 1.97 metri înălțime şi este născut la 6 mai 1991, la Constanța. A făcut junioratul la CSS Constanța, iar la seniori, a evoluat la CSU Cuadripol Brașov (2010-2011), Timba Timișoara (2011-2015), respectiv Gaz Metan Mediaș (2015-2016).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase