Bătaie pe brazi

Jandarmii timişeni au despărţit ieri două grupuri de hoţi care s-au încăierat.Militarii au fost solicitaţi ieri dimineaţă să însoţească un grup de inspectori silvici din Nădrag care aveau mai multe informaţii că în zonă au fost tăiaţi ilegal brazi pentru a fi vânduţi de Crăciun.

La marginea unei păduri echipa a picat chiar în mijlocul unui scandal: mai mulţi hoţi de brazi se luaseră la bătaie. Jandarmii au stabilit că tăietorii ilegali făceau parte din aceeaşi familie şi ieşiseră dis de dimineaţă la furat de brazi.

După ce au tăiat câteva zeci de pomi, pe care i-au transportat la marginea pădurii, aceştia s-au luat la bătaie pentru că nu s-au înţeles cum să împartă prada. Supărat că nu şi-a primit partea, unul din hoţi a anunţat pădurarii şi jandarmii. În urma extinderii cercetărilo s-a mai stabilit că o parte din brazi fuseseră transportaţi şi depozitaţi în pivniţa unui bloc din Nădrag.

„La adresa indicată s-au descoperit 35 de brazi. Pentru producerea şi participarea la scandal şi asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni, jandarmii i-au amendat pe Atilla G., şi Ludovic G., cu 500, respectiv, 300 de lei noi”, a precizat lt.col. Paul Ciobănaşu, purtătorul de cuvânt al jandarmilor timişeni.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor