Băsescu: Solicitările ministerelor ar duce la un deficit bugetar de 9%

1Comentariu
Băsescu: Solicitările ministerelor ar duce la un deficit bugetar de 9%
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, într-o dezbatere, că urgenţa stabilirii parametrilor bugetului de stat, cât mai rapid, a făcut ca Executivul să se reunească , vineri, în şedinţă, precizând că solicitările ministerelor ar împinge bugetul către un deficit de nouă procente.

“E nevoie de adoptarea urgentă a bugetului “, a transmis şeful statului, în discursul ţinut la Conferinţa Naţională a Alianţei Confederaţiilor Patronale din România, adăugând că “urgenţa de a stabili parametrii bugetului, cât mai rapid, a făcut ca Guvernul să se întâlnească, astăzi ( vineri, n.r.)”, în şedinţă”. Şeful statului a precizat că, dacă Guvernul îşi propune un deficit maxim de 3%, solicitările făcute de ministere ar împinge bugetul către un deficit de 9%. “Nu mai era altă soluţie decât ca Guvernul să se întâlnească, să aibă discuţii cu ministrul de finanţe şi cu ceilalţi miniştri, pentru a se putea angaja, cu toţii, în noua filosofie bugetară”, a mai spus Băsescu. Şeful statului a mai arătat că bugetul de stat trebuie să respecte responsabilitatea Guvernului în reducerea cheltuielilor.

Sursa: Mediafax



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor