Băsescu şi Boc merg la finală

3Comentarii
Băsescu şi Boc merg la finală
Organizatorii Cupei României Timişoreana au anunţat că la ultimul act al competiţiei care va avea loc la Târgu Jiu, între CFR Cluj şi FC Timişoara, sunt aşteptaţi preşedintele României, Traian Băsescu, şi premierul Emil Boc.

În afară de preşedinte şi premier, la meci mai sunt aşteptaţi alţi patroni din fotbalul românesc, dar şi conducerea Federaţiei Române de Fotbal. Tocmai de aceea, în ziua meciului vor fi mobilizate numeroase forţe de ordine pentru a preîntâmpina orice fel de evenimente neplăcute.

Pe de altă parte, autorităţile din Târgu Jiu au anunţat că vor amplasa în Piaţa Prefecturii un ecran uriaş, unde cei care nu au apucat să îşi cumpere bilet pot să urmărească meciul dintre CFR Cluj şi FC Timişoara. De asemenea, oamenii pot admira trofeul Cupei României, care va fi amplasat pe un piedestal, tot în Piaţa Prefecturii.

Finala Cupei României Timişoreana se va desfăşura sâmbătă, de la ora 20:45, între formaţiile CFR Cluj şi FC Timişoara. Partida va avea loc la Târgu Jiu, pe stadionul Municipal, şi se va disputa cu casa închisă, după ce toate biletele puse în vânzare au fost epuizate.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor