Basescu, la Timisoara, despre fostii pedelisti: Ii regret pe toti, in afara de cei arestati

De Adrian Panduru
Basescu, la Timisoara, despre fostii pedelisti: Ii regret pe toti, in afara de cei arestati
© TION: Basescu, la Timisoara, despre fostii pedelisti: Ii regret pe toti, in afara de cei arestati
Traian Băsescu, liderul PMP la nivel național, a ajuns vineri la Timișoara, la o întâlnire cu componenții partidului. Băsescu le-a spus celor prezenți că partidul pe care-l conduce are politicieni noi și a făcut aluzii la actuala conducere a Primăriei Timișoara. Băsescu îi regretă și pe foștii pedeliști…

„Suntem într-un moment în care electoratul cere politicieni cinstiți, noi, suntem într-un moment în care electoratul spune: Ne-am săturat de partidele vechi! Nu vrem să mai auzim de PSD și PNL, toți o apă și un pământ, auzim frecvent aceste exprimări. Este posibil, mai ales având alegeri într-un singur tur, ca aceste alegeri să fie un dezastru din punct de vedere al legitimității. Se prezintă la vot 28 la sută din electorat și câștigă primari cu 16 la sută. Eu nu spun că alegerile într-un singur tur nu sunt democratice. Noi, astăzi, în România, avem o problemă: neîncrederea electoratului în partidele tranziției. PMP este un partid care nu are atârnate de picioare problemele tranziției. Noi propunem timișorenilor să aibă o guvernare locală care să țină cont că guvernarea este în interesul comunității”, a spus Băsescu, la Timișoara.

Acesta a radiografiat, succint, și activitatea actualilor edili în funcție.

„În afară de faptul că punem palmieri, facem vaporașe să le ținem pe doc, cocotieri, nu ne preocupăm de ce scrie în Constituție. Au preferat să cumpere palmieri decât să cumpere echipamente pentru spitale”, a spus Băsescu.

Marius Dugulescu, candidatul PMP la funcția de primar al Timișoarei, spune că mesajul principal pentru locuitorii urbei de pe Bega trebuie să îl reprezinte respectul pentru cetățeni.

„Mesajul principal pentru Timișoara trebuie să fie atitudine, respectul față de cetățean, față de lege, și aici vorbim de drepturi fundamentale ale Constituției, care nu sunt respectate, respectul pentru contribuabil, de ce nu și pentru oponentul politic. Este nevoie de o luptă reală pentru a schimba atitudinea oamenilor politici și a celor care sunt în anumite funcții și cred că le aparțin. Funcțiile sunt deținute pentru o vreme, dar oamenii trebuie să guverneze aceste funcții. Cu Dumnezeu înainte va fi bine”, a spus Marius Dugulescu.

Traian Băsescu s-a referit și la foști membri ai PDL, actuali peneliști.

„Îi regret pe toți, în afară de cei arestați, îi regret pe toți pentru că sunt convins că puteam reconstrui partidul. Ne e foarte greu acum pentru că majoritatea membrilor care nu au făcut politică până acum, dar și cei puțin care au făcut, sunt în general băsiști. Au asta scris în frunte. Deci, de asta îi și chem pe cei care s-au dus așa, într-o noapte. (…) Nu i-a gonit nimeni, i-a luat Blaga sub aripă și cu alții”, a spus Băsescu.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase