Basescu asigura ca Romania va fi protejata de sistemul antiracheta

Basescu asigura ca Romania va fi protejata de sistemul antiracheta
NATO isi asuma crearea unui scut antiracheta complementar, pentru statele care nu sunt protejate de scutul american antiracheta, pentru cca 20 % din suprafata statelor membre NATO, a declarat presedintele Traian Basescu, joi, la summit-ul NATO.

Despre subiectul Afganistan, Basescu a precizat ca in declaratia Consiliului NATO se constata nevoia sustinerii militare in aceasta tara, in paralel cu dezvoltarea economica, institutionala si pregatirea armatei afgane.

In ce priveste extinderea Aliantei Nord-Atlantice, presedintele Basescu a spus ca, pana in ultima clipa, toti participantii au sustinut o extindere cu trei tari, Croatia, Macedonia si Albania. “Au fost invitate doar Albania si Croatia”, a subliniat presedintele.

Macedonia are invitatia la dispozitie, nu mai e nevoie de un nou summit pentru ca Macedonia sa fie invitata, iar ministrii de Externe vor decide acest lucru, atunci cand Macedonia isi va rezolva diferendul numelui cu Grecia, a mai precizat seful statului.

“Vreau sa fac un comentariu pentru oamenii neavizati: iata ca un stat de dimensiuni mici, Grecia, si-a exercitat, pe buna dreptate, dreptul de veto, si 25 de membri au trebuit sa ia nota si sa sustina aliatul”, a subliniat Traian Basescu, de emotie scapandu-i si o greseala de gramatica.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor