Băsescu a ajuns la miting!

Reactualizat la:
3Comentarii
Băsescu la miting!
Băsescu la miting!
BUCUREŞTI – Mitingurile pro-Băsescu din această săptămână nu au fost lipsite de incidente. Din acest motiv, autorităţile au mobilizat forţe impresionante de ordine. Preşedintele a sosit la miting.

Aproximativ 8.000 de susţinători se află în acest moment în Piaţa Constituţiei, printre aceştia se numără şi oameni politici. O parte dintre aceştia au sosit din ţară.

Manifestaţia, autorizată de primărie între orele 17.00 şi 22.00 este organizată de două asociaţii mai puţin cunoscute, despre care presa a aflat că ar fi apropiate Partidului Democrat. În piaţă sunt aşteptaţi aproximativ 10.000 de oameni. Mitingul va fi precedat de un concert.

Blaga: Mitingul din Bucureşti nu este organizat de PD

Vasile Blaga a comentat declaraţiile social democraílor, care susţin că mitingurile sunt organizate de PD şi sunt ilegale. „Partidul Democrat îşi va asuma întotdeauna toate manifestările pe care le organizează. El nu organizează astăzi manifestarea din Bucureşti, dar o să vedeţi probabil foarte mulţi membri ai PD la acest miting. PD este totuşi un partid cu peste 300.000 de membri şi nu pot fi opriţi să se manifeste şi vor participa şi astăzi la miting. Sunt convins că vor veni foarte mulţi dintre cei care nu sunt membri ai PD”, a afirmat Blaga.

Organizatorii mitingului neagă implicarea PD

“Pentru a elimina orice umbră de îndoială cu privire la o anume implicare a vreunui partid politic în organizarea acestei maifestaţii paşnice, pur democratice, vă aducem la cunoştinţă că preşedintele Asociaţiei pentru Siguranţa Cetăţeanului, domnul Ştefan Farkaş, este membru al Organizaţiei PNL Sector 5”, se precizează într-un comunicat. Printre cei care vor fi prezenţi în piaţă se numără Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Traian Ungureanu sau Vladimir Tismăneanu, dar şi o serie de artişti români care vor cânta pentru manifestanţi.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor