Băsescu: Îmi propun să fiu un preşedinte care luptă pentru poporul său

3Comentarii
Băsescu: Îmi propun să fiu un preşedinte care luptă pentru poporul său
Preşedintele Băsescu a declarat, la depunerea jurământului, că priorităţile noului său mandat sunt reformarea Parlamentului şi a Constituţiei, actualizarea Strategiei de apărare, iar în plan extern consolidarea relaţiei cu SUA şi aderarea Moldovei la UE, şi a făcut apel la unitatea clasei politice.

Preşedintele a declarat, în discursul susţinut în Legislativ după depunerea jurământului, că după două decenii de la căderea comunismului România se află la începutul unei noi perioade istorice, când trebuie reformat statul român, pentru a răspunde astfel mediului de securitate şi economic specific secolului XXI. “Dacă pierdem această ocazie, condamnăm generaţiile viitoare la costuri economice, sociale şi politice inacceptabile”, a spus el. Preşedintele consideră că rolul politicienilor este de a impune reformelor un ritm susţinut şi să se asigure că acestea sunt echitabile. “Nu cred că românii mai pot accepta să existe privilegiaţi şi defavorizaţi. (…) Realizarea acestui deziderat ţine de un efort comun. Vă invit deci pe toţi să participaţi la acest efort”, a declarat şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu spune că rezultatul referendumului pe tema Parlamentului unicameral şi reducerii numărului de parlamentari trebuie aplicat “cât mai rapid”, în caz contrar aleşii vor fi “descalificaţi atât politic, cât şi moral”.

Băsescu şi-a exprimat speranţa că relaţiile dintre preşedinte şi Parlament “se vor înscrie în limitele colaborării pentru servirea interesului general” deşi, spune el, o parte a parlamentarilor au privit “cu îngrijorare” iniţiativa sa, de convocare a referendumului pe tema reformării Legislativului. “Unul dintre motivele acestei reforme este tocmai întărirea Parlamentului şi a puterii fiecărui parlamentar în parte, care trebuie făcută în acelaşi timp cu o mai mare transparenţă a activităţii aleşilor”, i-a asigurat el pe senatori şi deputaţi.

Preşedintele a făcut referire în discursul său şi la influenţa grupurilor de interese economico-financiare asupra politicienilor şi asupra instituţiilor statului. El a spus că este inacceptabil ca, într-o societate democratică, “anumite grupuri” să aibă o reprezentare privilegiată în detrimentul intereselor majorităţii. “Voi rămâne partizanul democraţiei veritabile şi adversarul oricăror tentative de oligarhizare a României.”, a spus el. Traian Băsescu a făcut apel la “separarea clară” a afacerilor de politică, precizând că atât binele public cât şi cel privat sunt legitime, dar că este periculoasă confuzia dintre cele două. Potrivit lui Băsescu, reducerea numărului de parlamentari, prin aplicarea rezultatului referendumului, va duce la eliminarea conflictului de interese în cazul “unei părţi a clasei politice”.

Traian Băsescu a afirmat că, pentru cheltuirea banilor publici în interesul cetăţeanului, toate partidele trebuie să renunţe la “excesul de numiri pe criterii politice”, care reprezintă primul pas spre conflictele de interese şi corupţie. “Niciun partid nu trebuie să aibă tentaţia de a fi confundat cu statul. Ca preşedinte voi apăra neutralitatea funcţiei publice. Numai astfel se poate asigura continuitatea funcţionării statului dincolo de altenanţele la putere”, a spus el.

“Vom avea mai multă democraţie dacă reforma Parlamentului va fi primul pas către reforma statului. Vom avea un stat de drept consolidat dacă reforma justiţiei şi combaterea corupţiei vor continua.Vom avea o creştere economică aducătoare de bunăstare pentru toţi dacă resursele statului vor fi cheltuite mai eficient”, consideră preşedintele.

Şeful statului a adăugat că reforma Constituţiei nu poate fi redusă la reforma Parlamentului, argumentând că “unele mecanisme instituţionale” care sunt menite să pună în practică valorile şi principiile din Legea fundamentală “riscă de multe ori să fie nefuncţionale”.

Apel la unitatea clasei politice

Traian Băsescu a declarat că experienţa pe care a acumulat-o în primul mandat îl va ajuta să evite erorile pe viitor şi şi-a exprimat speranţa că acest lucru va fi valabil şi pentru oamenii politici care s-au coalizat împotriva preşedintelui României. “Cred că a trecut vremea coaliţiilor <contra>. Este vremea dialogului şi a utilizării competenţelor, indiferent de orizontul politic din care vin. Este vremea coaliţiilor <pro>. Trebuie să ne unim eforturile spre a construi un viitor mai bun pentru români”, a spus el.

Preşedintele a afirmat că societatea românească are încă sentimentul că nu a fost spus tot adevărul despre Revoluţia din 1989 şi că nu toţi cei vinovaţi au fost pedepsiţi. “Ţine de credibilitatea statului nostru de drept ca toate aceste întrebări să primească răspunsuri convingătoare”, consideră şeful statului.

Relaţia cu SUA şi aderarea Republicii Moldova la UE – priorităţi ale politicii externe

“Ca şi parteneriatul strategic cu Republica Franceză, cel cu SUA rămâne un pilon esenţial al politicii noastre externe. Ataşamentul nostru pentru acest parteneriat cu America este legat de admiraţia pentru o ţară care a apărat, apără şi simbolizează democraţia. O relaţie strânsă cu America ne aduce stabilitate şi siguranţă, garanţia că dezvoltarea ţării noastre nu va fi pusă în pericol de forţe externe”, a declarat Traian Băsescu.

Şeful statului a mai spus că ultimele “evoluţii democratice” din Republica Moldova îi întăresc convingerea că nu peste mult timp “toţi românii vor împărtăşi acelaşi destin european”. “Crearea premiselor favorabile integrării Republicii Moldova în UE va reprezenta o prioritate a noului meu mandat”, a spus el.

Băsescu a mai spus că o altă prioritate a noului său mandat este participarea “activă şi de calitate” a României la procesele politicii UE, pe măsura potenţialului uman şi material al ţării noastre. Şeful statului a menţionat printre obiectivele legate de integrarea în UE aderarea la spaţiun Schengen, atragerea fondurilor europene şi adoptarea monedei euro.

Băsescu spune că va solicita actualizarea Strategiei de apărare naţională

Traian Băsescu a anunţat că în noul său mandat va acorda o “atenţie specială” mecanismelor de coordonare a instituţiilor responsabile cu securitatea naţională, atât a celor cu specific militar, cât şi a celor civile. “Este datoria mea să garantez securitatea românilor într-o manieră modernă, eficientă, în cooperare cu aliaţii noştri din NATO şi UE”.

El a declarat că, în calitate de preşedinte al CSAT, va solicita actualizarea Strategiei de apărare naţională, având în vedere “preîntâmpinarea ameninţărilor la adresa cetăţenilor şi a statului român, gestionarea eficientă a situaţiilor de criză şi participarea la procese de cooperare internaţională, inclusiv cele militare”.

Băsescu spune că va pleda pentru modernizarea spaţiului rural şi scăderea numărului de persoane asistate social

Traian Băsescu consideră că mediul rural reprezintă “locul persistenţei unei grave inegalităţi de şanse”, dar şi o “rezervă de eficienţă” care poate fi valorificată prin investiţii în educaţie şi în cercetare, în agricultură şi în industria alimentară, în valorificarea potenţialului turistic, IT şi infrastructură.

El a adăugat că dezvoltarea economică a României poate fi afectată de “dezechilibrele sociale” şi propune reducerea numărului de persoane asistate social prin elaborarea unui Cod de Asistenţă Socială, care să permită o definire mai clară a categoriilor care pot beneficia de ajutor social.

“La capătul celor cinci ani ai noului mandat nu mă aşteaptă noi alegeri, dar mă aşteaptă mai mult decât bilanţul unui mandat, mă aşteaptă evaluarea a zece ani în care am avut prima responsabilitate în statul român. Îmi propun să rămân un preşedinte care luptă pentru poporul său, un preşedinte care îi reprezintă pe toţi cei 22 de milioane de cetăţeni, indiferent dacă aceştia l-au ales sau nu. Prin efortul nostru comun sunt convins că în aceşti ani vom putea reda românilor din ţară şi din afara graniţelor încrederea că România poate fi ţara în care speranţele fiecăruia se pot realiza. Am convingerea că putem construi împreună o Românie modernă”, a conchis Traian Băsescu.

 

Sursa: Newsin



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor