Baschetbaliştii timisoreni se bat cu Sibiul in Cupa Romaniei

Baschetbaliştii timisoreni se bat cu Sibiul in Cupa Romaniei
© Meciul de baschet dintre BC SCM Timisoara si CSU Sibiu, din Liga Nationala de baschet masculin, la sala Constantin Jude din Timisoara vineri 10 februarie 2017. SEBASTIAN TATARU / MEDIAFAXFOTO
BC SCM Timişoara va întâlni Sibiul în turneul Final 8 al Cupei României, s-a decis în urma tragerii la sorţi. Meciul este considerat unul dificil de către antrenorul echipei.

În urma tragerea la sorți a primului tur din turneul Final 8 al Cupei României, BC SCM Timişoara a primit unul dinre cei mai dificili adversari. Alb-violeții vor înfrunta în sferturile de finală, CSU Sibiu. În cazul unui succes, formaţia timişoreană va înfrunta în semifinale câștigătoarea duelului dintre BCMU FC Argeș Pitești – U-BT Cluj-Napoca. Partidele din sferturi se joacă în 10 și 11 februarie 2018, apoi la 12 februarie au loc semifinalele, pentru ca finala să aibă loc pe 13 februarie.

„Dacă ar fi fost să ne alegem adversarul, cu siguranță nu am fi ales Sibiul. Este o formație valoroasă, care a arătat un baschet de calitate chiar și când nu a avut toți jucătorii valizi. Mai este drum lung până în februarie, când va avea loc jocul, dar sper ca acel moment să ne prindă într-o formă bună”, a declarat Tudor Costescu, antrenorul BC SCM Timișoara.

Locul de desfășurare al turneului va fi stabilit de Federația Română de Baschet, iar participantele își vor împărți cheltuielile comune, după ce nicio formație nu și-a exprimat intenția de a organiza evenimentul. BC SCM va juca următorul meci oficial vineri, 1 decembrie, de la ora 17.15, cu Steaua, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a VII-a a Ligii Naționale. Vineri, violeții au disputat o partidă amicală în Ungaria, pe terenul prim-divizionarei Szedeak Szeged, și au câștigat cu 99-87.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !