Baschetbaliştii au pierdut partida de la Sibiu

Baschetbaliştii au pierdut partida de la Sibiu
Insucces în deplasare pentru jucătorii de la Baschet Club Municipal Timişoara. Deşi acasă joacă foarte bine, câştigând meci după meci, baschetbaliştii timişoreni nu reuşesc să se impună în deplasare.

Aceasta a fost situaţia şi sâmbătă seara, când BCM Elba a pierdut partida susţinută în deplasare cu cei de la CSU Sibiu. Scorul final a fost de 89 – 77 în favoarea sibienilor. Partida a contat pentru etapa a 19-a a Diviziei A. Sibienii au condus chiar din primul sfert, pe care l-au câştigat cu 24 – 22. Timişorenii au reuşit să treacă în avantaj în minutul 18, dar cea de-a doua repriză a fost câştigată tot de sibieni, cu scorul de 23 – 21. Aceasta a făcut ca la pauză scorul să fie de 47 – 43 în favoarea gazdelor. Sfertul al treilea a însemnat şi cea mai mare diferenţă, sibienii câştigând cu 20 – 13. În final, Timişoara a mai recuperat din ecart, scorul final al partidei fiind de 89 – 77. Pentru Elba, cei mai buni marcatori au fost şi de această dată sârbii de la echipă: Dzambic şi Velickovic, fiecare cu câte 16 puncte, urmaţi de Pesic, cu 13 puncte. În urma rezultatului din partida de sâmbătă, BCM Elba Timişoara a coborât pe locul 8 al clasamentului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase