Bărbat ucis de mistreţi, la Variaş

5Comentarii
Bărbat ucis de mistreţi, la Variaş
Moarte suspectă într-o pădure din Timiş. Un bărbat a fost găsit în apropierea localităţii Variaş, joi după-amiază, într-o baltă de sânge.  | Video

Iniţial, când a fost descoperită, victima mai trăia. Oamenii au afirmat că bărbatul a fost atacat de mistreţi şi au chemat salvarea, care a trimis imediat un echipaj în zonă. Doar că bărbatul, care pierduse foarte mult sânge, a decedat în drum spre Timişoara. “Medicii de pe ambulanţă ne-au contactat să ne confirme că bărbatul a decedat în drum spre spital. Totodată, am trimis în zonă o echipă de criminalişti, pentru că cei de pe ambulanţă ne-au spus că… mistreţul ucigaş avea un cuţit. S-a spus că e muşcătură de mistreţ, dar avea plăgi înjunghiate”, a arătat unul dintre poliţişti. Anchetatorii au stabilit că victima, de 37 de ani, din Pesac, a venit cu mâncarea la ciobani, în apropiere de Variaş, iar pe drumul de întoarcere, el a observat un mistreţ rănit, care şchiopăta, şi a crezut că-l poate prinde. “M-a sunat că a văzut un mistreţ care a intrat în canal, că ar fi murit acolo. Dar mistreţul rănit a ieşit din canal şi l-a rănit. Era tot muşcat “, spune unul dintre ciobani. Hainele pline de sâge ale victimei nu păreau sfâşiate de animale, ci mai curând străpunse de lama unui cuţit.Motiv pentru care nu a fost exclusă nici varianta unui omor. Ambele ipoteze au fost analizate de anchetatori.

***
În urma examinării preliminare a cadavrului de către medicul legist, s-a stabilit prezenţa mai multor plăgi contuze, nepenetrante, atât la nivelul mâinilor şi picioarelor, cât şi la nivel toracic, specifice leziunilor produse de animale. Poliţiştii spun că nu mai există niciun dubiu, iar ciobanul a fost ucis de animalul înfuriat.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor