Barbat cercetat dupa ce a agresat doi politisti in urma unui accident

De Raoul Jurchela
4Comentarii
Barbat cercetat dupa ce a agresat doi politisti in urma unui accident
© Foto: arhiva
Circ în toată regula, sâmbătă seară, pe strada Canalul Bega din Timișoara. Un bărbat a agresat doi polițiști veniți să facă cercetări la locul unui accident de circulație. Prietenul agresorului, un biciclist cu o alcoolemie de 1,04 miligrame de alcool pur per litru, a fost lovit de o mașină după ce nu a acordat prioritate.

Accidentul s-a produs la intersecția străzii Albăstrelelor cu strada Canalul Bega. Un biciclist în vârstă de 63 de ani numai ce plecase de la un prieten care tăiase porcul. Era în stare avansată de ebrietate și nu a mai acordat prioritate de trecere unui autoturism al cărui șofer circula regulamentar. Cel care se deplasa pe două roți nu a fost rănit grav și a început să se certe cu conducătorul auto. Mai mult, l-a chemat în ajutor și pe prietenul său de la care tocmai plecase, un bărbat în vârstă de 44 de ani.

Ambii au devenit recalcitranți și au început să se certe cu polițiștii de la Rutieră, dar și cu echipajul de la ambulanță. Oamenii legii au solicitat întăriri, iar la fața locului a mai fost trimis un echipaj de poliție, dar și unul de jandarmi. Pana la sosirea acestora însă, bărbatul de 44 de ani a agresat doi dintre polițiști.

„În data de 15.10.2016, în jurul orei 20:30, în timp ce agenţii de poliţie D.A.O. şi C.C.A. se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu efectuând cercetarea la faţa locului în urma unui accident rutier produs pe strada Canalul Bega din Timişoara, inculpatul Faur Florin ar fi exercitat acte de violenţă asupra acestora, constând în aceea că persoanei vătămate D.A.O. i-a smuls epoletul şi elementele reflectorizante de pe geacă, respectiv ar fi împins persoana vătămată C.C.A., care s-a dezechilibrat şi a căzut la pământ”, povestesc procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Agresorul polițiștilor, Florin Faur, a fost acuzat de două infracțiuni de ultraj și a fost plasat sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor