Barajele si acumularile de apa din zona Banatului sunt sigure

De Marcel Hoster
1Comentariu
Barajele si acumularile de apa din zona Banatului sunt sigure
© Tion: Barajele si acumularile de apa din zona Banatului sunt sigure
Lucrările hidrografice din zona Banatului sunt sigure. O comisie de specialitate a expertizat şi avizat un număr de 12 asemenea investiţii, acestea trecând de verificarea efectuată.

Un număr de 12 baraje din spaţiul hidrografic Banat au fost expertizate de Comisia Teritorială de Avizare Baraje Transilvania. Verificările au inclus baraje şi acumulări din Caraş-Severin şi Timiş.

„Comisia Teritorială de Avizare Baraje Transilvania a expertizat şi avizat 12 baraje și acumulări aflate în spaţiul hidrografic Banat, din care patru au ca deţinător pe ABA Banat. Este vorba despre barajele şi acumulările Oraviţa Mare, Buhui din judeţul Caraş-Severin, Şuştra şi nodul hidrotehnic Coştei din judeţul Timiş” a declarat Titu Bojin, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Banat.

Comisia, prin verificările făcute, are rolul de a examina modul de exploatare şi de a urmări comportărea lucrărilor hidrotehnice în condiţii de siguranţă constructivă pe perioada de existenţă şi ulterior acesteia, astfel preîntâmpinându-se pagubele potenţiale pe care le pot avea producerea unor accidente la baraje, după nişte ani de exploatare. Comisia care s-a aflat pe teren a fost formată din specialişti din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române”, din cadrul Administraţiilor Bazinale de Apă Banat, Mureş, Someş-Tisa şi Crişuri, din mediul universitar, din rândul experţilor naţionali autorizaţi.

Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABAB) a fost gazda întâlnirii de lucru a Comisiei Teritoriale de Avizare Baraje Transilvania (CTAT), ce s-a desfăşurat în perioada 6-8 septembrie 2016, la Băile Herculane.

Au fost analizate documentele de evaluare a funcţionării în siguranţă a 24 de baraje aflate în administrarea Administraţiilor Bazinale de Apă: Banat, Crişuri, Someş-Tisa şi Mureş, cât şi a altor deţinători (Hidroelectrica, ANIF, etc.). Printre acestea s-au aflat şi cele 12 lucrări din zona Caraşului şi a Timişului.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor