Bani pentru sportul arădean

De Dan Lazar
Bani pentru sportul arădean 
La multe săptămâni după data anunţată iniţial, tergiversarea aprobării bugetului fiind cauza principală, Centrul Municipal de Cultură Arad a publicat, joi, rezultatele primei sesiuni de proiecte nerambursabile din cadrul Programului „Promovarea Sportului de Performanță 2019”.

Din cele 37 de proiecte depuse de structurile sportive arădene, șase nu au întrunit „punctajul minim”, cel mai răsunător exemplu fiind turneul internațional de tenis de câmp Trofeul „Ilie Năstase” – ediția a XV-a, unul care a pus Aradul pe harta sportului mondial.

În ceea ce privește sumele aprobate, lideri sunt Asociația Fotbal Club UTA (3.700.000 lei) și Clubul Sportiv Baschet Arad (1.700.000 lei). Fonduri importante au ajuns și la CS AMEFA (250.000 lei pentru „Aradul în Superligă – polo pe apă 2019”; 180.000 lei pentru „Tradiție în sportul arădean – haltere – CN 2019, juniori și seniori” și 110.000 lei pentru proiectul „Polo juvenil arădean în Campionatele Naționale 2019”), la Asociația CS AMC Racing (500.000 lei pentru Raliul Aradului), ACS Astra Arad (280.000 lei pentru „Participarea sportivilor la competițiile naționale și internaționae” – lupte), dar și la CS Universitatea Arad (220.000 lei pentru „Reconstrucție în rugbiul arădean 2019” și 40.000 lei pentru „Performanță în gimnastica aerobică”).

Clubul Sportiv Atletico are trei proiecte aprobate: 80.000 lei pentru „Turneul de vară Atletico”, 70.000 lei pentru „Turneul internațional de fotbal în sală” și 50.000 lei pentru „Activitate națională și internațională”, ACS Academia Broșovszky are patru: „Pregătire și participare la CN juniori, Memorial Gh. Ene și Gh. Ola, Interliga RO-HU și alte competiții” (34.000 lei), „Participare turneul final Champions Trophy U11 Belgrad” (14.000 lei), „Turneu de calificare Champions Trophy U11” (13.500 lei) și „Broșovszky Juniori Summer Cup – ediția a III-a (9.000 lei), alte două proiecte netrîntr-unind punctajul minim.

Câte două proiecte admise au Asociația Județeană de Fotbal (31.000 lei pentru „Turneul internațional regional” și 30.000 lei pentru „Cupa Aradului”), ACS ProVolei (80.000 lei pentru „Tradiție și performanță în voleiul românesc” și 50.000 lei pentru„Continuitate în voleiul de perfomanță” – un al treilea fiind respeins), ACS Mistral (50.000 lei pentru „Susținerea sportului de performanță” și 40.000 lei pentru „Concursul internațional de majorete și twirling”) și Șah Club Vados (54.000 lei pentru „Festivalul internațional de șah – ediția a XII-a” și 17.000 lei pentru „Șahul de performanță”).

Alte proiecte aprobate sunt: „Participarea în CN de juniori ale FRH, pregătirea și promovarea în handbal de perfomanță” al HC Beldiman (80.000 lei); „Cupa Aradului la minifotbal – Liga Desavoia” al ACS Liga Desavoia (51.000 lei); „Anul promovării” al ACS Piroș Security – fotbal fete – (50.000 lei); „Pregătirea și participarea în CN de baschet” al BC Valbon (60.000 lei); „Aradul dansează” al CS Ballroom Dance (38.000 lei); „Concurs internațional de aruncări – Cupa Aradului Ziridava” al Asociației Județene de Atletism (31.000 lei) și „Gimnastica – punte de legătură între Arad și Heist Op Den Berg – orașe înfrâțite” al Asociației Județene de Gimnastică(15.000 lei).

Alături de proiectele amintite ca respinse, pe „lista neagră” mai sunt „La fileu în competițiile din 2019” al CS Westar și „Cupa Internațională Transilvania – ediția a II-a” al WBPF România.

Totalul proiectelor aprobate sunt în valoare de 7.865.500 lei, aproximativ 1.650.000 de euro.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor