Bani pentru Centrul de Mari Arsi de la Timisoara. Mitropolitul Banatului a facut demersuri pentru dotarea clinicii

De Adrian Panduru
Bani pentru Centrul de Mari Arsi de la Timisoara. Mitropolitul Banatului a facut demersuri pentru dotarea clinicii
La Spitalul Județean din Timișoara prinde contur o nouă Clinică de Mari Arși. Un centru cu cinci paturi, speciale, destinate marilor arși, al cărei construcție este în curs și aproape de finalizare. La mijlocul anului viitor, cel mai probabil, noua clinică va intra „în pâine”. Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan a avut un rol important în dotarea acestui centru.

După cum TION vă anunța cu un an în urmă, spaţiul care acum se află în construcție la Casa Austria va cuprinde cinci paturi pentru marii arşi, care vor fi înglobate în această nouă construcţie, cu sală de pansamente, sală de operaţie. S-a început cu consolidarea imobilului, apoi a fost închisă și extinsă o terasă, care acum este transformată în spaţii medicale.

Vestea bună în această modernizare este că s-au alocat și banii necesari de la Ministerul Sănătății. Un rol important în atragerea fondurilor l-a avut însuși mitropolitul Banatului ÎPS Ioan.

„Am înaintat o adresă Ministerului Sănătății în luna iunie. Ssptămâna trecută am primit de la Ministerul Sănătății aprobarea pentru întreaga sumă – 17,2 milioane de lei, pentru dotarea cu aparatură a celor cinci saloane de mari arși. Am demarat procedura. Suntem la faza de întocmire a caietelor de sarcini, urmând să declanșăm procedura de licitație. Aici este cuprins tot ce înseamnă dotarea unui centru de mari arși la nivel european în număr de cinci paturi, cinci puncte, cinci saloane”, a spus Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara.

Din estimările managerului Spitalului Județean Timișoara, la mijlocul anului viitor centrul va fi funcțional, respectiv construcția va fi gata, aparatura achiziționată și personalul angajat.

„ÎPS Ioan a avut un rol foarte important. Nu numai în acest demers, dar în multe lucruri care au fost rezolvate și care s-au mișcat în domeniul Sănătății. Cât a fost la București, în vizită la Ministerul Sănătății, mitropolitul Banatului a pus și problema centrului de mari arși de la Timișoara legat de aparatura medicală și de personal”, a spus Marius Craina.

Articole pe aceeași temă:

Extindere la Casa Austria: Terapie Intensiva moderna pentru pacientii cu arsuri grave

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase